PASAREA SPIN: AMURGUL GÎNDURILOR

joi, 17 martie 2011

AMURGUL GÎNDURILOR

Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. -

Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua

chiar măsuri spre a te sancţiona.

Aşa sîntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu

general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într-o excepţie. Dacă universul n-are

nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?

Tot secretul vieţii se reduce la atît: ea n-are nici un rost; fiecare din noi

găseşte însă unul.

Un comentariu:

Anonim15 mai 2011 la 00:32
Salut, Biblioteca Prafuita http://biblioteca-prafuita.blogspot.com/ te invita sa participi alaturi de echipa noastra pe blog. Fiecare are de castigat. Daca ti se pare interesant esti binevenit si vei primi mai multe detalii. O zi buna pasarea spin
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

HOROSCOP

HOROSCOP ZILNIC

www.astromax.ro

Comunitatea Agonia

Intrând în Comunitatea Agonia
jur să fiu receptiv
la toate obligaţiile ce-mi incumbă,
drept pentru care mă conformez
şi cu mâna pe mouse
semnez.

Aşadar, răspund la întrebarea cine sunt
(cu scuze că n-am s-o pot face
într-un singur cuvânt).

Sunt aşteptarea
pitită-ntr-un tipar de aer
spre a-mi amâna viitorul
precum cerul plumburiu
amână ugerele norilor,
grele de ploaie.
Dar dacă explodez
sunt ploaia,
neostoita obraznică
ce se înfrăţeşte cu marea,
când valurile-şi răstoarnă
peste blesteme.

Sunt nisipul neliniştii
când, părăsite, iubitele
se abandonează
în braţale întunericului.

Sunt Duhul celui ce-a fost,
a promis că vine
dar n-a mai venit –
proiecţia încrederii
care cade ca măzărichea
grămădindu-se peste sine,
spre a-şi pierde urma...

Sunt pânza de păianjen
încremenită între neant
şi linia vieţii
din palma iubitei.

Sunt urma paşilor
vânturilor şi valurilor,
care se şterg pe ei înşişi
spre a face dovada mişcării perpetue.

Sunt frunza-n cădere,
după ce-a fiinţat în urcare vremelnică,
gata să povestească lutului
aventura destinului tuturor.

Sunt oglindă
între oglinzi,
în care mă văd
şi vă vedeţi la nesfârşit...

Sunt suflet din sufletul
acestui site,
care-şi înfige unghiile
în Timpul Prezent
al Rostirii Eternităţii.

Sunt, ca şi voi toţi,
un flash din neştiut
şi fără-de-folos
căci lumea mă confundă
cu cel ce n-am fost
şi niciodată cu cel ce voi fi
iarbă, plantă, fluture, pasăre
şi din nou pământ,
şi din nou Facă-se Voia Ta
până când Universul
se va piti într-un fir de nisip
sau, poate, într-un tipar de aer
spre a-şi va amâna viitorul nesigur...

Bucuros de cunoştinţă:
Sunt VIRGIL
şi nimeni altul, dragilor!

ce spui tu ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă,
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi când ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sângele nostru
şi când tăceau valurile
nu se auzeau decât vorbele noastre trufaşe
atât eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvânt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decât moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
când eu n-am vrut decât să rămân credincios?
Uneori vântul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
când eram stânjeniţi amândoi
şi nu ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care am fost împreună
şi singuri la Troia.

CE MAI FACE R O M A N I A

Urmează o perioadă încărcată în Europa. Politicienii au încercat să explice cetăţenilor că perioada de bunăstare a populaţiei în Uniune a trecut, la fel cum au făcut cu câţiva ani înainte japonezii sau americanii. Este un exerciţiu complicat şi riscant de democraţie, pe care conducătorii altor naţiuni nu şi-l asumă; puteţi vedea exemple în Rusia, China sau suficient de multe alte ţări, în care guvernanţii se ascund de obicei în spatele instituţiilor pe care le reprezintă. Cetăţenii nu au răspuns pozitiv la aceste încercări, aşa că guvernele sau preşedinţii au plătit pentru greşelile trecute (ale lor sau ale clasei politice în general, nu mai contează...).
Important este că Franţa va avea un preşedinte de stânga, cu un mesaj mai populist şi mai puţin în acord cu poziţia Germaniei; e posibil să se rupă astfel o alianţă care a "dus greul" crizei din zona euro în ultimul an, iar investitorii par să reacţioneze destul de nervos la această posibilitate.
După ce presiunile tandemului franco-german au determinat în mare măsură căderea guvernului în Grecia, iată că nici înlocuitorii lor nu au rezistat presiunii populare, de această dată. Neacceptarea de către populaţie a programelor de austeritate înseamnă pe de o parte neînţelegerea situaţiei reale din zona euro şi Uniune la nivelul cetăţeanului de rând, dar şi rezistenţa la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă în democraţiile care s-au obişnuit de prea mult timp cu un nivel de trai probabil nemeritat de bun.
În mod clar, Europa nu avea nevoie acum de schimbări, indiferent de calitatea noilor lideri care vor veni la putere sau de lipsurile celor înlocuiţi. Orice schimbare în condiţiile actuale de piaţă face doar să crească volatilitatea monedei euro, să facă mai dificilă atragerea de bani de pe pieţele internaţionale şi să mărească primele de risc pentru ţările în cauză.
Mai mult, este foarte posibil ca investitorii să devină (cu sau fără voie) speculatori în perioada următoare, aşa cum au făcut şi în cazul leului după căderea guvernului Ungureanu. Iar BCE nu are luxul Băncii Naţionale a României, care printr-o cumpănită balansare a masei monetare cu rezervele internaţionale poate oricând interveni pe piaţă şi opri o depreciere abruptă a monedei.
Dimpotrivă, BCE trebuie să ajute ţările vulnerabile din zona euro şi pune astfel la încercare credibilitatea consolidată a statelor membre, practic în fiecare zi. Singurul element care ţinea împreună UE era până de curând determinarea Germaniei şi Franţei (sau mai curând a liderilor celor două ţări) de a impune disciplina fiscală indiferent de costurile naţionale. Fără această "plasă de siguranţă' este posibil ca întreaga construcţie să nu supravieţuiască. Cu atât mai mult cu cât grecii par decişi să abandoneze zona euro.
Pentru Grecia, lucrurile sunt clare: vor plăti costurile exuberanţei fiscale din trecut, în interiorul sau în afara zonei euro sau chiar a UE. Fie printr-un plan de austeritate, fie prin inflaţie şi deprecierea drahmei, dacă renunţă la euro. Pentru ceilalţi membri ai UE, rămâne de văzut...
În aceeaşi linie de idei, cred cu tărie că nu este cel mai bun moment nici pentru România schimbarea majorităţii şi a guvernului. Instabilitatea (fie ea politică, economică sau socială) înseamnă astăzi o monedă mai slabă şi chiar imposibilitatea de a finanţa deficitele externe (sau costuri asociate foarte ridicate). În cazul nostru nu a fost votul popular cel care a schimbat guvernul, deşi tot revendicările legate de austeritate au fost invocate ca argument. Pentru moment, rezervele BNR şi acordurile încheiate cu FMI şi organismele internaţionale au fost suficiente ca impactul instabilităţii politice să fie moderat pentru moneda şi capacitatea de finanţare, dar nu putem garanta că această stabilitate relativă va continua la infinit...

Cei care-am fost la Troia

Am lasat în urma atîtea mari si greseli
încît ma întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuscari pentru a învata sa iubim?De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate sa fim mai întîi vinovati
pentru a învata sa iubim.
Trebuia sa gresim
pentru a cunoaste sfîrsitul greselii
si poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul sa spuna
ca stiu totul despre iubire si tarm.
Nimeni nu va cunoaste vreodata mai bine ca noi
ce înseamna iubirea, pentru ca nimeni
n-a pierdut-o si n-a visat-o ca noi. Pentru ca
nimeni n-a trebuit sa taca mai dureros decît noi
cu speranta ca-ntr-o zi vom striga: iata tarmul! Pentru ca
nimeni n-a privit ca noi steaua prafoasa a singuratatii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca sa ne-aducem
aminte mai bine.
Si iarasi cerul asa cum îl stiu, stralucind dupa ploaie,
si ma întreb, poate, pentru ultima oara.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot
rascumpara
decît iubind si mai mult tarmul
pe care stau si visez ca voi ajunge într-o zi?
Si mai ales de ce suntem noi vinovati ca toate acestea
au fost?
Cînd eu n-am vrut decît sa ramîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît sa fim asemenea pasarilor
carora nu le pasa nici de zei, nici de timp.

Oare cat mit si cat adevar sta in versurile astea? Sa fie doar un poem despre Troia sau ceva mai profund?
De ce ne trebuiau remuscari pentru a învata sa iubim? Ne trebuie remuscari pentru a iubi? Trebuie ca inainte de a ne da sufletul pe tava sa fii facut oameni sa planga? Trebuie sa vedem suferinta provocata in altii si sa ne dorim sa ne schimbam atat de mult incat ne aruncam inimile in oricine ne apare in cale? Daca da, e un joc nedrept.
Sau poate ca singurul subiect al poeziei e Troia, iar eu vad ce nu este acolo.

PASAREA SPIN

joi, 17 martie 2011

AMURGUL GÎNDURILOR

Un comentariu:

Comunitatea Agonia

Totalul afișărilor de pagină

Postări populare

RADIO ON LINE

Arhivă blog

RECOMANDARI

ce spui tu ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Lista mea de bloguri

Despre mine