sâmbătă, 23 octombrie 2010

Cristofor---- Magul din Carpati----ep.4



Mă întind pe canapeaua lui Dumnezeu.
- Danaide... iubirea mea... tu eşti singura care nu fugi de mine... tu eşti nemuritoare... Danaide.
Nu ştiu cât am dormit însă mă trezeşte târâitul insistent al interfonului. Mă uit la ceas. Este ora două. Mă ridic şi apăs butonul. Sunt sigur comis-voiajori.
-Da?
- Paul, sunt eu Julie.
Inima îmi tresare şi începe să bată nebuneşte. Apăs tasta şi în câteva clipe Julie îmi sare în braţe.
Este îmbrăcată ca şi ieri. îmi flutură în faţă un bilet de avion.
- Luni pleci în România. La Bucureşti acolo te va aştepta prietena mea Emilia, începe ea să turuie.
Este româncă, dar vorbeşte franceza perfect, deoarece a fost căsătorită cu un francez. O să te ducă într-un loc unde vine un om care poate trata orice. Nu îţi garantez nimic. Nu ştiu dacă are leac şi pentru tine, însă trebuie să ajungi. El nu vine decât o dată pe lună şi asta se întâmplă în prima marţi a fiecărei luni. Te duci şi apoi mai vedem.
Este atât de entuziastă încât mă face să râd.
- Tu crezi că dacă omul acesta avea leac pentru boala mea ar mai fi fost în România? Ar fi lucrat la NASA sau i-ar fi fost brevetat medicamentul. Ar fi fost miliardar şi acum ar fi stat la soare pe propria lui insula în Bahamas. Eşti atât de naivă încât îmi vine să te sărut.
- Spune-mi Paul, ai încredere în mine? zise Julie uitându-se în ochii mei. Ai ceva de pierdut? Biletul l-am plătit eu, tot eu am vorbit şi cu Emilia. O să stai la ea, deci nu o să te coste nimic. Este vorba doar să îţi mişti fizicul până acolo, căci eu nu mă pot duce în locul tău!
- Cum ai auzit de acest om?
- Am aflat de la o colegă de birou, care a vrut să facă un articol cu el, însă şi-a rupt piciorul şi nu a mai putut pleca, aşa că a trebuit să mă duc eu. Spune-mi Paul, tu vezi ceva schimbat la mine?
- Mai mult văd că nu te-ai schimbat! Eşti la fel de naivă şi de copilăroasă, iar dacă te referi la liftinguri, pot spune că doctorul a fost un magician. Să nu mă înţelegi greşit, arăţi fantastic, eşti la fel ca acum doisprezece ani. Eşti perfectă şi încântătoare, ai o piele pe care multe adolescente ar invidia-o. Ai sâni feciorelnici, părul îţi străluceşte de sănătate, într-un cuvânt eşti sublimă.
- Poţi crede că asta a făcut el?
- Este doctor?
- Nu, rru este doctor şi nu m-am operat, ci am luat nişte extracte de plante, am făcut împachetări cu un fel de argilă, am făcut anumite exerciţii de gimnastică şi meditaţie, toate recomandate de el. Când am ajuns acolo eram o epavă, eram prăbuşită fizic şi moral, ştiam că îmbătrânesc şi că fiecare zi care trece mă aduce mai aproape de moarte. Mă uitam în oglindă şi vedeam brazdele lăsate de trecerea anilor. îmi vedeam sânii lăsaţi, care atârnau ca şi cum ar fi dorit să se ridice într-o ultimă zvâcnire. Eram bătrână, arătam ca o babă. Asta se întâmpla la câteva luni după întâlnirea cu tine.
Deschid gura să spun ceva, însă Julie ridică mâna.
- Nu mă întrerupe! Am şi eu oglindă, am văzut în ochii tăi ceea ce eu gândeam cu mintea. M-am gândit să mă operez, însă este un lucru provizoriu. O ştii pe Fleur? Arată de parcă ar fi gata îmbălsămată. Este la a şasea operaţie de lifting. Are pielea pergament, nu poate să râdă, iar doctorul i-a spus că nu crede că va mai putea face ceva. M-am gândit apoi să mă sinucid. Programasem sinuciderea la sfârşitul anului. Este prozaic nu? Insă vroiam să îmi termin treaba la revistă, să îmi regândesc testamentul. Luasem deja hotărârea ce şi cum. Era totul stabilit. Urma să plec în România, scriam articolul, încheiam anul şi pa. Vă pupam dulce de dincolo. Dar am ajuns acolo şi toate s-au schimbat. Ai să vezi. Este un altfel de om. Poate nici nu e om. Singura problemă este că nu tratează pe oricine.
- Te pomeneşti că o fi un spiriduş. Tu ai auzit de efectul placebo? Poate e un şarlatan. Poate tratează doar persoanele a căror minte poate fi manevrată. Poate este şeful escrocilor, tăticul lor şi v-a găsit pe voi fraieri. Câţi bani ţi-a luat? întreb eu răstit.
- Nici un ban. Am vrut să-i dau, dar a zis că nu vrea. în schimb va dori la un moment dat o favoare.
îmi vine în minte un film, care nu mai ştiu cum se chema. în care ucigaşul îţi rezolva o problemă, dar contra unui serviciu.
- Ideea este că ai să pleci, spuse Julie. Ai timp până  luni să îţi aşezi lucrurile cum trebuie. Dacă lipseşti câteva zile nu va fi nici o problemă. Biletul de întoarcere este joi. Să mă suni.
încerc să răsucesc problema pe toate părţile. Dacă nu plec mă cert cu Julie, poate nici nu va mai trece pe la mine, de murit tot o să mor şi unde mai pui că rămân şi cu ideea că poate ar fi fost ceva. Dacă plec, plec. Merg ca să îl văd, mă vede, poate îmi dă ceaiuri, de murit tot voi muri, dar o pot determina pe Julie să stea cu mine până la final, ceea ce înseamnă că nu voi fi singur.
- Bine, plec!
Julie îmi sare de gât şi mă sărută pe gură. O îmbrâncesc. Cred că este nebună. Eu nu aş săruta un bolnav de Sida nici pentru un milion de euro, nici dacă aş fi ameninţat cu moartea, de fapt eu mă feresc şi de cei cu gripă. Eu mi-am dat secretara afară deoarece venise răcită la birou. Ce ciudaţi sunt oamenii, de fapt asta este adevărata Julie, exu­berantă şi imprevizibilă.
Sunt în avion şi aştept să decolăm. îmi revizuiesc în minte toate treburile. Am anunţat banca, am luat cecuri de călătorie, am anunţat administratorul, am anunţat firma de monitorizare, am pus alarma, am anunţat secretara. Dacă este să fac o socoteală, există totuşi câteva persoane în viaţa mea, de care sunt legat. Nu sunt rude sau prieteni, însă uite că trebuie să dau şi eu raportul cuiva. Păcat că pe ei nu îi interesează. îmi sună mobilul. E Julie.
- Eşti în avion? -Da.
- Te pup, vorbim când ajungi!
Ce turnură curioasă a luat viaţa mea. Sunt bolnav, în loc să mă menajez, fac excursii, singura femeie pe care am iubit-o s-a întors la mine însă eu nu pot fi cu ea, am bani, dar nu am ce face cu ei. Afacerile îmi merg excepţional, clienţii mă roagă să le fac planuri pentru plasamentele viitoare, dar eu mă eschivez, şi drept răsplată plec să vizitez un vraci în care nu cred, într-o ţară despre care nu ştiu mai nimic.
Aterizarea decurge normal. Am aflat de la însoţitoarele de bord că aeroportul se numeşte Henri Coandă. Aeroportul este mic şi îmi pare întunecos. îmi recuperez geanta şi mă îndrept către ieşire. Câţiva oameni, să fie vreo sută, aşteaptă uitându-se cu atenţie. Mă uit de jur împrejur. încerc să găsesc o anume Emilia. Nu mai este nevoie, căci văd o foaie pe care stă scris Paul Berg. Mă îndrept către ea.
- Emilia?
- Paul Berg?
Clatin din cap. îmi întinde mâna. I-o strâng prieteneşte.
- Acesta este tot bagajul? -Da.
- Atunci să mergem.
Mă urc într-un Touareg. Emilia porneşte motorul. Mă uit la ea. Să tot aibă vreo 45 de ani. Cred că a fost drăguţă în tinereţe, are un chip luminos, însă pare neîngrijită. Are părul prins într-o coadă de cal, ceea ce face ca nasul acvi­lin să fie şi mai proeminent. Este îmbrăcată în blugi şi are o jachetă albastră, uşor lăbărţată la mâneci. Ghetele sunt sport şi sunt pline de noroi uscat. Este un real contrast între maşină şi posesoarea ei.
încerc să fac puţină conversaţie. Aflu că are 43 de ani, că are o firmă de calculatoare, de fapt a fost a soţului, care a murit în urmă cu patru ani. Mai aflu câ nu are copii şi că maşina este a surorii ei, de la care a împrumutat-o special pentru mine. îmi spune că este prietenă cu Julie, care a ajutat-o cândva, rămânându-i astfel datoare. Iar ea face acest lucru de dragul ei, dându-mi de înţeles că nu îi face nici o plăcere să fie pe post de gazdă şi că aş face bine să nu fiu mofturos.
încerc să o trag de limbă, să aflu mai multe despre omul pe care trebuie să îl întâlnesc, dar nu scot nimic de la ea. îmi spune doar că întâlnirea va fi mâine, la ora trei după amiază.
Ajungem acasă la Emilia. De fapt este o căsuţă cu un etaj, nu foarte departe de intrarea în Bucureşti, după cum îmi dau seama. îmi arată camera mea. Este un dormitor mic, însă mobilat cu gust. Pe perete sunt agăţate două lucrări moderne, viu colorate. Caut să descifrez numele. Murivale sau cam aşa ceva. încerc să înţeleg ce a vrut pictorul să     14

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu