Condiţia umană : pierdut în gânduri...
Majoritatea oamenilor îşi petrec întreaga viaţă prizonieri ai propriilor gânduri. Nu trec
dincolo de un sine personalizat, îngust, confecţionat de minte şi condiţionat de trecut.
***
În voi, ca şi în fiecare fiinţă umană, există o dimensiune a conştiinţei cu mult mai
profundă decât gândul.
Este esenţa a cine sunteţi. Putem să o numim prezenţă, conştiinţă, conştiinţă
necondiţionată. În învăţăturile vechi, este Cristos din interiorul vostru sau natura de Buddha.
***
Găsirea acestei dimensiuni vă eliberează pe voi şi lumea de toate suferinţele pe care vi
le produceţi vouă înşivă şi celor din jur când micul-sine, creat de minte este tot ce ştiţi şi el vă
conduce viaţa.
Iubire, bucurie, expansiune creatoare ca şi pacea interioară permanentă nu pot intra în
viaţa voastră decât prin acea dimensiune necondiţionată a conştiinţei.
Dacă puteţi realiza, chiar dacă numai uneori, că tot ce vă trece prin minte sunt
doar nişte gânduri, dacă puteţi privi ca un martor la reacţiile voastre tip, mental-emoţionale,
atunci când au loc, atunci puteţi spune că acea dimensiune creşte în voi ca o conştiinţă în care
se petrec toate gândurile şi emoţiile – spaţiul interior atemporal în care se desfăşoară
conţinutul vieţii voastre.
***
Fluxul gândurilor are un impact enorm care poate uşor să vă tragă după el. Fiecare
gând are pretenţia că este foarte important. Vrea să vă atragă atenţia cu totul.
Iată o nouă practică spirituală pentru voi : nu vă luaţi gândurile prea în serios.
***
Este foarte uşor ca oamenii să cadă în capcana închisorii conceptuale.
Mintea omenească, în dorinţa ei de a şti, înţelege şi controla, ia drept adevăruri părerile
ei şi punctele ei de vedere.
Ea spune : aceasta este aşa cum este.
Trebuie să fii dincolo de gânduri ca să-ţi dai seama că oricum ai interpreta „viaţa ta” sau viaţa
şi comportarea altcuiva, oricum ai judeca orice situaţie, nu este altceva decât un punct de
vedere, una dintre multele perspective posibile. Nu este decât o grămadă de gânduri.
Realitatea este un tot unit, în care toate gândurile sunt interdependente, unde nimic nu
există singur şi de sine stătător. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în bucăţi
conceptuale.
***
Mintea gânditoare este o uneltă folositoare şi puternică, dar este şi foarte limitatoare
când îţi preia viaţa complet, când nu-ţi dai seama că ea este doar o mică parte, faţetă, a
conştiinţei care de fapt eşti.
***
Înţelepciunea nu este un produs al gândului. Cunoaşterea profundă care este
înţelepciunea apare prin simplul act de a acorda atenţia voastră completă cuiva sau asupra
ceva.
Atenţia este inteligenţa primară, conştiinţa însăşi. Dizolvă barierele create de gândirea
conceptuală şi odată cu aceasta vine şi recunoaşterea că nimic nu există în sine şi pentru sine.
Cel care percepe şi obiectul de perceput devin un câmp unitar de conştiinţă. Atenţia
este vindecătorul se-parării.
***
Ori de câte ori sunteţi cufundaţi în gândirea compulsivă, evitaţi realitatea. Nu doriţi să fiţi
unde sunteţi.
Aici. Acum.
***
Dogmele – religioase, politice, ştiinţifice – apar din credinţa eronată că gândul poate
encapsula realitatea sau adevărul. Dogmele sunt închisori conceptuale colective. Şi lucru
ciudat este că oamenii îşi iubesc celulele închisorii pentru că le dau senzaţia de siguranţă şi
un sentiment fals că „eu ştiu”.
***
Nimic nu a produs atât de multă suferinţă umanităţii ca dogmele ei. Este adevărat că
orice dogmă se prăbuşeşte mai devreme sau mai târziu, pentru că realitatea va dezvălui
falsitatea ei; totuşi, dacă nu este percepută exact, corect, iluzia care stă la baza dogmei, ea va
fi înlocuită cu alte dogme.
***
Care este iluzia? Identificarea cu gândirea.
***
Deştepterea spirituală este trezirea din visul gândirii.
***
Domeniul conştiinţei este cu mult mai vast decât poate gândul percepe. Când nu mai
credeţi tot ce gândiţi, păşiţi dincolo de gândire şi vedeţi clar că cel care gândeşte nu sunteţi
voi cei adevăraţi.
***
Mintea trăieşte o permanentă stare de „nu e deajuns” şi întotdeauna este flămândă de
mai mult.
Când vă identificaţi cu mintea, vă plictidsiţi şi deveniţi neliniştiţi foarte repede. Plictiseala
înseamnă că mintea este flămândă de mai mulţi stimuli, mai multă hrană pentru gânduri, şi
foamea nu-i este satisfăcută.
***
Când vă plictisiţi, puteţi să vă sa-tisfaceţi foamea minţii răsfoind o revistă, chemând pe
cineva la telefon, deschizând televizorul, navigând pe internet, mergând la cumpărături sau –
şi aceasta este ceva obişnuit – transferând senzaţia de lipsă a minţii şi nevoia ei de tot mai
mult corpului şi mulţumind-o ingerând mai multă mâncare.
***
Sau puteţi rămâne plictisiţi şi neliniştiţi şi să simţiţi cum e să fi plictisit şi neliniştit. Pe
măsură ce aduceţi în conştiinţă senzaţia, deodată apare unspaţiu şi o linişte în jurul ei, fără să
o modifice.
Mai puţin la început, dar pe măsură ce simţământul interior de spaţiu creşte,
sentimentul de plictiseală va începe să descrească în intensitate şi semnificaţie.
Aşa că plictiseala vă poate învăţa şi ea ceva din cine sunteţi şi cine nu sunteţi.
***
Veţi descoperi că nu sunteţi „o persoană plictisită” ceea ce sunteţi de fapt. Plictiseala
este pur şi simplu o mişcare de energie condiţionată din interiorul vostru. Şi nici o persoană
furioasă, tristă, sau fricoasă nu sunteţi.
Plictiseala, furia, tristeţea sau frica nu sunt „ale voastre”, nu sunt ceva personal. Ele sunt
condiţii ale minţii omeneşti. Ele vin şi pleacă.
***
Nimic din ceea ce vine şi pleacă nu este al vostru.
***
„ Sunt plictisit.” Cine ştie acest lucru? „ Sunt furios, trist, mi-e frică.”
Cine ştie aceasta?
Voi sunteţi cunoscătorul, şi nu condiţia care este experimentată.
***
Orice fel de lipsă simţită înseamnă că vă identificaţi cu mintea gânditoare. Înseamnă
că nu vedeţi cealaltă fiinţă umană ci numai conceptul vostru despre acea fiinţă umană.
Reducerea unei fiinţe vii la un concept este deja o formă de violenţă.
***
Gândirea care nu-şi are rădăcinile în conştiinţă se auto alimentează şi funcţionează
prost.
Deşteptăciunea lipsită de înţelepciune este extrem de periculoasă şi distructivă. Şi aceasta este
starea curentă a umanităţii.
Amplificarea gândirii sub forma ştiinţei şi tehnologiei, deşi în sine nu este nici bună
nici rea, a devenit şi ea distructivă pentru că deseori gândirea din care provine nu-şi are
rădăcinile în conştiinţă.
***
Următorul pas în evoluţia omului este transcenderea gândurii. Aceasta este acum
sarcina noastră urgentă. Nu înseamnă să nu mai gândim de loc, ci să nu fim complet
identificaţi cu gândirea, posedaţi de gânduri.
***
Simţiţi energia corpului vostru interior. Şi imediat zgomotul mental se diminuează sau
încetează. Simţiţi acesta în mâinile voastre, picioare, abdomen, piept. Simţiţi viaţa însăşi care
sunteţi, viaţa care animează corpul.
***
Corpul astfel devine o uşă, aşa zisă, către o senzaţie mai adâncă de viaţă sub emoţiile
fluctuante şi sub gândire.
***
Există o viaţă în voi pe care puteţi să o simţiţi cu întreaga voastră Fiinţă, nu numai cu
capul. Fiecare celulă este vie în acel moment de prezenţă în care nu aveţi nevoie să gândiţi. Şi
de fapt, în acea stare, dacă chiar este nevoie de gândire pentru scopuri practice, ea este acolo.
Mintea poate funcţiona, şi funcţionează minunat atunci când inteligenţa
superioară care sunteţi o foloseşte şi se exprimă pe sine cu ajutorul ei.
***
Se poate să fi trecut cu vederea acele scurte perioade în care sunteţi „conştient fără să
gândiţi” şi care apar deja în mod natural şi spontan în viaţa voastră. Poate sunteţi ocupat de
vreo activitate manuală, sau păşiţi prin cameră, sau aşteptaţi în aeroport, şi sunteţi atât de
complet de prezent încât mentalul obişnuit cu gânduri se supune şi este înlocuit de acea
prezenţă conştientă.
Sau poate vă surprinde privind cerul sau ascultând pe cineva fără să faceţi nici un
comentariu interior. Percepţiile voastre devin limpezi precum cristalul, neântunecate de
gânduri.
***
Toate acestea nu sunt semnificative pentru minte, pentru că are lucruri „mai
importante” la care să se gândească. Şi pentru că nu se poate memora, iată de ce poate că s-a
trecut cu vederea chiar dacă s-a întâmplat deja.
Adevărul este că acesta este cel mai important lucru care vi se poate întâmpla. Este
începutul trecerii dele gândire la prezenţă conştientă.
***
Simţiţi-vă nestingheriţi de faptul că „nu ştiţi”. Astfel vă trece dincolo de minte pentru
că mintea întotdeauna încearcă să extragă concluzii şi să interpreteze. Îi este frică să nu ştie.
Deci, când veţi fi nestingherit de faptul că nu ştiţi, aţi trecut deja dincolo de minte.
O cunoaştere mai profundă care nu este conceptuală apare atunci din această stare.
***
Creaţia artistică, sporturile, dansul, predatul la şcoală, activitatea de a sfătui –
măiestria în orice domeniu implică faptul că mintea gânditoare nu mai este implicată de loc
sau este pe locul doi. O forţă şi inteligenţă mai mare decât voi şi totuşi una în care vă
manifestaţi ca esenţă preia conducerea.
Nu mai are loc un proces de luare de decizii; acţiunea corectă se petrece spontan, şi nu
„voi” o faceţi. Să ştii să-ţi stăpâneşti viaţa este opusul controlului.
Vă aliniaţi cu conştiinţa cea mare.
Ea acţionează, vorbeşte, face toată munca.
***
Un moment în care vă paşte un pericol poate produce o încetare temporară a fluxului
gândirii şi astfel puteşi avea gustul a ceea ce înseamnă să fii prezent, alert, conştient.
***
Adevărul este cu mult mai cuprinzător decât poate mintea să înţeleagă vreodată. Nici
un gând nu poate cuprinde Adevărul ca într-o capsulă. Cel mult poate să-l indice. De exemplu,
poate spune : „ toate lucrurile sunt unul singur, intrinsec.” Acesta este doar o indicare, nu o
explicaţie. Înţelegerea acestor cuvinte înseamnă că se simte adânc în voi adevărul către care
ele arată (cu degetul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu