MAGUL DIN CARPATI EP 7

în partea laterală a dulapului văd o uşă scundă ce dă într-o încăpere minusculă care pare a fi o baie. Are o chiuvetă mică, un duş şi un vas de toaletă. Pereţii sunt tot din piatră, iar lumina ce pătrunde în interior vine printr-un geam de două palme situat în stânga uşii. Cred că pe vremuri a fost o debara.

îmi pun lucrurile în dulap, mă spăl, mă schimb şi mă hotărăsc să cobor.

Ies pe uşa camerei gândindu-mă că am uitat să întreb unde este sala de mese, însă nu este nevoie. Yidam îmi face semn cu mâna din capătul holului. Ajungem din nou la parter şi ne îndreptăm către o uşă situată în spatele scării drepte. O deschide şi intrăm într-o bibliotecă imensă înaltă cam de opt metri, ticsită cu cărţi de sus până jos.

Sunt mii de volume, toate legate în piele de diverse culori. în mijlocul sălii de vreo sută de metri pătraţi, tronează asemeni unor salamandre uriaşe, două fotolii şi o canapea, din piele verde smarald, de dimensiuni impresionante. Par­doseala este acoperită cu aceeaşi marmură verde.

Cred că omul ăsta este dependent de culoarea verde, încerc să desluşesc câteva nume de pe cotoare: Hermes Trismegistus, Albertus Magnus, Geber. Cred despre mine Că sunt un om cult, însă nu am auzit de aceşti scriitori. Poate că o să îi pot citi cât stau aici.

-           Te rog să pofteşti la masă, aud în spatele meu vocea lui Cristofor. De altfel astăzi poţi mânca cât pofteşti, de mâine te trec la regim. Dar o să discutăm programul după micul dejun.

îl urmez în sala din stânga scării, care se dovedeşte a fi o sală de mese superbă, cu pardoseala din aceeaşi marmură verde. în centrul acesteia, acoperită cu o pânză din brocart alb, brodat cu fir auriu, a cărei falduri lejere realizează un joc de umbre şi lumini, se află o masă de douăsprezece persoane. Capetele şi labele de leu ce se regăsesc în sculptura bogată a mesei şi a scaunelor mă duc cu gândul la stilul florentin. Două sfeşnice cu câte cinci braţe, realizate din franjuri de cristal, asemănătoare cu candelabrul din tavan, stau semeţe pe masă.

Mă uit în sus şi rămân mut de uimire. Tavanul este decorat cu o magnifică frescă cu personaje fantastice, de influenţă păgână, însă este pictat în manieră renascentistă. Această frescă continuă până aproape de jumătatea peretelui unde se termină în cascade de arabescuri pline de culoare şi detalii. Partea de jos a peretelui este placată cu aceeaşi marmură, însă de un verde greu, ciudat.

-           Ce marmură superbă. Nu am mai văzut aşa culoare. De unde provine? întreb eu.

-           Din China.

Habar nu aveam că în China există o aşa culoare. Trebuie să reţin acest lucru. Ar fi un bun pont pentru clienţii mei.

Cristofor se aşază în capul mesei, iar eu în dreapta lui, de fapt sunt obligat să aleg acel loc, deoarece acolo este aşezat tacâmul. Curios, eu am tacâmuri din argint şi farfurii de porţelan, iar gazda mea nu are nimic.

Pe uşă, împingând un gheridon plin cu platouri acoperite, îşi face apariţia Yidam. Ajunge în dreptul meu şi începe să îmi aşeze în faţă două platouri cu ceea ce deduc a fi raţă cu portocale şi potârniche cu sos de vin, iar în lateral stânga îmi pune patru torturi superbe pe care le-ar fi invidiat şi cel mai desăvârşit patiser.

-           Yidam te întreabă dacă cafeaua o vrei acum sau după ce mănânci?

-           După, îngân eu.

Aceştia cred că îşi bat joc de mine! Cine dracu, cred ei, că mănâncă aşa ceva la micul dejun?

-           Nu te satisface comanda? întreabă Cristofor zâmbind.

-    Ba da, este perfect, însă am glumit! Nu mi-am închipuit că nu o să fiu înţeles. Mă simt chiar prost.

-    Yidam nu cunoaşte subînţelesul frazelor şi de aceea el face întocmai. Nu este obişnuit cu fineţurile limbii. Dacă vrei totuşi altceva?

-    Nu, mi-e şi aşa ruşine! Eu de obicei mănânc croissant cu unt şi cafea.

Yidam înclină capul şi iese pe uşă, revenind în mai puţin de un minut cu o tavă pe care se găseşte un croissant aburind şi o farfurie mică cu unt.

încep să mă simt în zona crepusculară! Le aşază în dreapta mea şi apoi se îndreaptă spre gheridon, de unde ia un bol din ceramică, plin cu un fel de terci şi o lingură de lemn, pe care le aşază în faţa lui Cristofor, după care se retrage în spatele meu.

Mă jenez să mă uit prea insistent la castronul vecinului, însă figura mea uimită îl face pe acesta să spună:

-           Eu ţin un fel de regim. Te rog nu te jena, mănâncă după pofta inimii.

îmi mănânc croissantul, însă nu mă pot abţine şi gust şi din raţa cu portocale. Complexitatea aromelor îmi explo­dează în gură, care lovindu-se de bolta mea palatină, mă fac să cred că am ajuns în Rai.

Mă rog, aşa este expresia, căci după cum spuneam, nimeni nu poate spune dacă măcar există Raiul.

-    Complimente bucătarului! Este gustul desăvârşirii!

-    Lui Yidam trebuie să îi mulţumeşti. El a gătit!

Mă întorc către acesta, îi mulţumesc, căutând cuvinte elaborate, însă acesta îmi răspunde doar printr-o înclinare a capului.

Strajnic servitor. Oare o avea ceva rude? Poate angajez şi eu unul din familie ca majordom. Ar fi ideal să îşi facă treaba şi să nu vorbească.

După micul dejun Cristofor îmi propune să ne plimbăm prin grădină pentru a discuta programul meu. Ieşim pe terasa din spatele casei printr-o uşă imensă, situată în capătul sălii de mese.

în faţa mea se întinde cea mai grandioasă privelişte pe care am văzut-o vreodată. Este o pajişte uriaşă, perfect plată, de un verde strălucitor, străjuită de jur împrejur de arbori înalţi, viguroşi, ce stau aliniaţi asemeni unor paznici, sub forma unui dreptunghi perfect. în imediata apropiere a scărilor de marmură albă ce duc dinspre terasă în jos se află o fântână rotundă, din piatră, în mijlocul căreia stau aşe­zaţi spate în spate, trei pitici hidoşi din a căror gură deschisă ţâşneşte apă. în jurul acesteia se află amplasate la distanţă egală, trei bănci înguste, din piatră gălbuie, pe a căror spătar se odihnesc câteva păsări de mici dimensiuni. Aerul tare şi liniştea perfectă mă fac să mă simt bine, umplându-mi sufletul cu un sentiment pe care nu ştiu cum să îl definesc.

Aşezaţi pe una din bănci aflu că programul care începe de mâine, durează timp de patru săptămâni şi constă într-un soi de post, meditaţie şi uşoare exerciţii fizice, iar după aceea, în funcţie de ce rezultate avem, vom continua cu ce vâ fi necesar. încerc să aflu mai multe de la el, însă nu reuşesc.

Cristofor se scuză spunând că are treabă şi că ne vom revedea abia mâine dimineaţă. Mai aflu că Yidam îmi stă la dispoziţie şi că pot face tot ceea ce doresc. îi mulţumesc şi decid că astăzi mă voi odihni, mă voi plimba, voi dormi, voi citi, într-un cuvânt voi profita de această neaşteptată vacanţă pentru a mă relaxa.

Nici nu ştiu când a trecut ziua. Ştiu numai că a doua zi am deschis ochii simţindu-mă atât de împăcat cu mine şi bine dispus, cum nu mai fusesem de câţiva ani buni încoace. Am dormit excelent şi mă simt plin de viaţă. Să fie de vină oare uleiul aromat ce îl primisem în loc de săpun sau liniştea locului îşi spusese cuvântul?

După micul dejun, care a constat în acelaşi bol de terci pentru Cristofor şi ceai de plante neîndulcit, împreună cu o farfurie plină de mere, pere, struguri, gutui şi kiwi, tăiate  mărunt, pentru mine, mă trezesc dus în mijlocul pajiştii ; unde, sub atenta îndrumare a lui Cristofor, fac câteva exer­ciţii uşoare, ca de încălzire, constând în întinderi, aplecări şi genoflexiuni.

Prânzul compus dintr-un fel de supă de legume şi   spanac cu salată verde a mai fost cât de cât digerabil, însă la cină mă trezesc în faţă cu un castron plin cu orez şi grâu, fierte pe jumătate, cu un gust atât de oribil încât mă văd silit să las furculiţa jos după primele două îmbucături.

Mă întreb unde o fi dispărut talentul culinar al chelului. Sau poate că a gătit altcineva? Dar cine? Nu am văzut picior   de muritor în afară de cei doi.

A doua zi, acelaşi scenariu, numai că la prânz primesc  broccoli. Mănânc în silă, chinuindu-mă să depăşesc senzaţia de foame.