sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Păunescu - candidat la preşedinţie (Septembrie 1996) "Soarele este mai durabil decât puşcăria şi decât amnistia!"


In anul 1996 Adrian Paunescu a candidat la presedintie din partea Partidului Socialist al Muncii, al carui vicepresedinte era.
Paunescu s-a inscris in competitia televizata "Turneul candidatilor", organizata  si moderata la Antena 1 de catre jurnalistul Octavian Andronic.
Alaturi de Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Corneliu Vadim Tudor, Petre Roman, Ioan Pop de Popa, Gheorghe Frunda, Nicolae Manolescu si Tudor Mohora, Paunescu s-a angrenat intr-o competitie de imagine electorala care a durat trei luni si a prezentat alegatorilor o oferta ramasa unica in istoria scrutinurilor electorale.

Va prezentam capitolul dedicat poetului-candidat.
O. Andronic: Astazi se afla in fata dvs. dl Adrian Paunescu, candidatul Partidului Socialist al Muncii.


Poet, ziarist, activist, politician - nimic din ceea ce este omenesc in calitati si slabiciuni nu i-a fost iertat in cele peste cinci decenii de existenta la cotele incandescentei si ale prea- plinului.
O existenta pe care si-au pus amprenta doua epoci. intre crepuscul si zori de istorie, Adrian Paunescu este autorul unui scenariu in care s-a distribuit pe sine in toate rolurile.
Acum, intr-un efort derivat din sentimentul datoriei, doreste sa-si asume functia suprema in teatru - aceea de director.
“De la Barca la Cotroceni” - ar putea fi titlul unui nou roman, in care, scriitorul Adrian Paunescu ne va vorbi despre senatorul Adrian Paunescu si despre menirea sa “Totusi pamantul”.





Stimate domnule Paunescu, cum ati prefera sa ma adresez: domnule senator, domnule poet, domnule ziarist, domnule presedinte?
Stimate domnule viitor presedinte, cred ca este interesant ca telespectatorii sa afle ca v-ati nascut la 20 iulie 1943, din parinti olteni, invatatori, trimisi in misiune peste Prut, la Copaceni-Balti in Basarabia.
Sunteti de nationalitate romana, crestin-ortodox, casatorit, trei copii, Ioana, nascuta in 1967, Andrei, nascut in 1969 si Ana-Maria, nascuta in 1990.
Absolvent al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Filologie, in anul 1968 - cu un an inaintea mea.
Fiind pentru un an bursier al Universitatii Iowa din Statele Unite, intre 1970 si 1971.
Scriitor, autor a peste 30 de volume de versuri, publicistica si proza.
Ziarist.
A condus revista “Flacara” intre 1973 si 1985, fiind in 1990 fondator al ziarului “Vremea” si al revistei “Totusi, iubirea”; creator si conducator al Cenaclului “Flacara” cu care a organizat peste 1.600 de manifestari, cu peste sase milioane de spectatori, din 1973 pana in 1985 cand a fost “desfiintat abuziv”.
In 1990 a intemeiat Cenaclul “Totusi, iubirea!”, miscare culturala de larga audienta, concretizata in peste 200 de manifestari cu public.
Senator socialist de Dolj din 1992, presedinte al Comisiei Senatoriale de Cultura si Mass-media din 1992, presedinte al grupului parlamentar Partida Nationala, in 1992-1996, membru al Delegatiei Permanente a Consiliului Europei de la Strasbourg din 1992.

Domnule senator, sunteti in studio inconjurat de 12 dintre prietenii, colaboratorii si rudele dvs.
Cred ca este un gest elementar de curtoazie ca dvs. sa-i prezentati.

A. Paunescu: Oricum, inainte de a-i prezenta, va multumesc pentru cuvintele spuse.
Sa vi-i prezint pe cei de fata:
dl Eugen Florescu, ziarist si scriitor, vicepresedinte al Partidului Socialist al Muncii;
Tatiana Stepa, componenta a Cenaclului “Flacara” si componenta a Cenaclului “Totusi, iubirea”;
Octavian Bud, component al Cenaclului “Flacara” si al Cenaclului “Totusi, iubirea”;
Andrei Paunescu, care daca n-ar fi ce e in clipa de fata, ar fi doar directorul muzical al Cenaclului, dar este directorul campaniei electorale a candidatului P.S.M. la Presedintie;
Ana-Maria Paunescu, fetita mea, care urmeaza sa implineasca in prima zi de Craciun a acestui an, sase ani;
doctorul Florea Dinu, medic in Campina, in care eu am investit multa speranta si am reusit sa si vad intruchipata aceasta speranta in realizari deosebite.
Ne indreptam spre Nicolae Arsenie, fost secretar general si redactor-sef adjunct al revistei “Flacara”, actualmente, impreuna cu Teodor Bulza, secretar general de redactie al ziarului “Vremea”;
preotul Vasile Citiriga din Tg. Mures, parohul bisericii in constructie de la Tg. Mures in cartierul Tudor;
marele poet al neamului nostru, Grigore Vieru;
Nicolae Ontanu, presedintele Organizatiei Socialiste a Muncii Bucuresti;
Marin Ciuca, taran roman din judetul Teleorman, pe care eu in anii ‘80 l-am scos din puscarie pentru ca se facuse un mare abuz impotriva sa.
Abuzul nu a incetat nici astazi, Marin Ciuca nu si-a rezolvat problemele cu pamantul sau; Haidu Gozo, scriitor maghiar si patriot roman, director al publicatiei Egutt pledeaza pentru viata comuna si compatibila a romanilor si a maghiarilor.
Acestia ar fi si dincolo de luminile acestea mai sunt oameni, dar cei 12 pe care mi-ati ingaduit sa-i aduc, acestia sunt.

O. Andronic: Domnule senator, la o convorbire telefonica pe care am avut-o zilele trecute, timp de zece minute mi-ati enumerat doar subiectele care ar trebui sa poata fi dezvoltate in aceasta emisiune.
Evident, sunt foarte multe.
Ele tin de realizarile dvs., nu putine, dar din pacate timpul este foarte scurt si vom fi nevoiti sa ne rezumam doar la cateva.
V-as propune sa incepem, pentru a intra in atmosfera, printr-unul din cele trei filme pe care le-ati pregatit. (…) in aceste imagini revin doua dintre obsesiile dvs.: una este cantecul, cenaclul - si cealalta - Basarabia si Ardealul.

A. Paunescu: Domnule Andronic, eu vreau sa subliniez cu aceste imagini din cenaclu si din interiorul poporului roman, sau al poporului roman de la Chisinau unde am fost si am sarbatorit pentru prima oara Ziua Nationala a Romanilor - anul trecut - in ciuda unor uriase dificultati: perchezitii, desfacerea cauciucurilor, arestarea cartilor, confiscarea casetelor - dar am ajuns.
L-am avut alaturi pe Grigore Vieru si pe presedintele Mircea Snegur, care, in ciuda faptului ca eram certati atunci, a fost corect si european.
Si am putut ajunge dupa sase ore de intarziere.
Poporul roman de dincolo de Prut are, dupa parerea mea - si asta deja excede zona cantecului - o creativitate cu care el ar putea sa se salveze.
Asta este, de fapt, una dintre ideile de baza ale programului meu in batalia electorala. Eu cred ca trebuie o organizare care ne cam lipseste.

Va spun o chestie grava: cred ca liderii s-au obisnuit sa linguseasca poporul vorbind numai despre calitatile lui.
Managerii sunt slabi.
Daca vrem sa traim ca nemtii trebuie sa ne organizam si sa muncim ca nemtii.
Eu sunt un om de creatie - dar mie imi place foarte mult rigoarea.
Eu am creat o tara mixta.
Se numea redactia “Flacara”.
Am dat afara zeci si zeci de veleitari, si am adus niste oameni tineri, dar si oameni in varsta. Dar oameni talentati si doritori de munca.
Dar e bine ca eu sunt multumit in sinea mea ca am creat o buna parte a presei romane de azi. Si dvs. ati fost in paginile noastre.
Dar eu am facut asta in ideea unei creativitati bogate care nu se poate sa se teama de ordine, de rigoare.
Rigoarea este, totusi, armonizarea a tot ceea ce este calitate intr-un dat natural.
Ziceati ca obsesia mea este cantecul, obsesia mea e Basarabia.
E-adevarat. in 1971 mi-a fost arsa cartea “Istoria unei secunde” care cuprindea referiri la Basarabia.
Dar sigur ca a fost o obsesie a mea, obsesia unei parti pierdute a identitatii noastre, a unei parti instrainate si ca fara aceasta parte e ca si cand mama ar fi fost oarba.
N-as fi putut trai fara sa ma refer la acest dat genetic al romanilor, precum am considerat mereu si consider si azi si e una dintre ideile mele, si anume ca Ardealul e in primejdie.

O. Andronic: Romania este un cenaclu in care se canta pe foarte multe voci, pe mai multe partituri, dar si in care activeaza un foarte mare numar de afoni.
Ce partitura credeti ca veti putea oferi ca sa iasa o melodie suportabila intr-un mandat de patru ani?

A. Paunescu: Afonii nici n-ar fi asa de periculosi daca nu s-ar baga.
Deci, daca afonii s-ar ocupa de pictura, si n-ar trebui sa cante, n-ar fi necaz prea mare ca exista.
Eu cred ca partitura cea mai importanta pe care o pot oferi eu astazi este partitura performantei.
Vedeti, decat sa tot facem promisiuni aberante, ca desfiintam impozitele agricole, ca desfiintam coruptia - astea sunt vorbe fara nici un fel de acoperire. Se vorbeste despre defiintarea coruptiei chiar de catre cei care o incurajeaza.

O. Andronic: Iata o intrebare primita astazi la redactie chiar de la un copil, Dragos Hrancu, care spune: “Eu cred ca in acest Turneu al candidatilor pentru Cotroceni nu poate exista vreo promisiune care sa poata sa fie facuta poporului roman”.

A. Paunescu: Are dreptate in alt sens.
Eu cred ca nu este cazul sa facem promisiuni.
Noi nu putem fi ceea ce suntem decat cu trecutul, cu prezentul si cu viitorul nostru. Despre mine s-au spus toate aberatiile.
E adevarat despre toate defectele mele care exista. Numai ca am mai mari calitati decat defecte.
Cei care zic ca vor rezolva situatia in 200 de zile sau in patru ani pacalesc.
Eu zic ca partitura pe care trebuie sa o cantam este partitura performantei.
Eu cred asa: ca nu e obligatoriu sa traiasca prost 22 de milioane ca sa traiasca bine 500 000. Nu cred asa ceva.
Nu cred ca urechile magarului trebuie sa creasca din picioarele magarului care devin din ce in ce mai scurte.
Eu cred deci ca partitura performantei cu un nivel minim garantat este inceputul de simfonie a situatiei delicate in care se afla Romania si din care ea poate iesi la care m-as angaja.

O. Andronic: De ce credeti ca ii fascineaza atat de tare pe romani aceasta dregatorie de varf intr-o republica semi-prezidentiala?

A. Paunescu: in fond, daca presedintele doreste sa obtina de la partidul care l-a propus si care este, printr-o coincidenta, majoritar, daca doreste sa obtina o rezolvare legislativa, desi el n-are drept de initiativa legislativa, o va obtine.
Pot fi si presedinti care sa ceara mai multe drepturi active Parlamentului.
Si pot fi presedinti de ciocolata care sa taie panglici la scolile pe care - pe buna dreptate dl Ciorbea a luat initiativa de a le opri - pentru ca este inadmisibil ce se intampla, sa ne dam seama de-abia dupa sapte ani de mizeria in care traiesc copii nostri, care n-au nici carti, nici sanatate, din cauza felului in care se face politica sociala in Romania.

O. Andronic: Semnul partidului dvs. este soarele. Nu va este teama ca, dupa 50 de ani, multi s-ar putea sa-si aminteasca semnificatia unei… eclipse a democratiei?

A. Paunescu: Se poate. N-am nici o teama.
Soarele acela mi-a bagat pe bunicul si pe tata in puscarie, dar soarele este mai durabil decat puscaria si decat amnistia si eu cred ca soarele de azi e indreptatit sa existe intre alte simboluri.
Pentru ca asa s-au vazut si ochi tradatori si chei care se rup in broasca, si trandafiri care se incaiera si se fac razboaie ale celor 17 roze, deci nu …
Deci, eu cred ca in natura simbolurile sunt numarate.
Spuneam ieri la un spectacol in Piata Obor, un spectacol cu totul si cu totul deosebit, unde s-au perindat mii de oameni - pentru ca e in joc credibilitatea noastra si nu avem mijloace de a-i informa pe oameni - spuneam acolo, ca simbolul soarelui e pe cale sa apuna, simbolul cheii e pe cale sa se invarta in usa.

O. Andronic: Ce garantie poate oferi Partidul Socialist al Muncii in favoarea ideii ca nu este nicidecum urmasul P.C.R.-ului si ca, odata ajuns la putere, nu va incerca intr-un fel sau altul sa intoarca caruta istoriei pe drumul parasit in 1989?

A. Paunescu: Daca noi am fi dorit sa fim urmasii P.C.R.-ului, am fi avut ideologia lui si am fi solicitat mostenirea lui.
E drept ca nu ar fi avut de unde sa ne-o mai dea urmasii lor, pentru ca si-au trecut-o in contul lor, sau social-democratii cu averile Partidului Comunist Roman care trebuiau restituite membrilor de partid, aia care au cotizat, aia trebuiau sa primeasca banii inapoi. Si atunci ati fi vazut ca cei care au spus ca nu au fost, ar fi recunoscut ca au fost membri de partid.
De ce am fi noi mai suspectati ca am deveni comunisti decat altii, care sunt la alte partide si care au fost si ei comunisti?
Iar cei care n-au fost, care au fost secretari de partid pe la facultati sau pe la sectoare si care sunt taranisti acum, aia nu ca nu au vrut sa fie mari, ci nu au putut sa fie mari.
Domnul Iliescu, care a fost unul dintre cei mai luminati comunisti ai timpului, a ajuns ceva pentru ca era mai bun decat ei.
Au intrat cu gandul sa fie primii, sa fie secretari generali ai partidului.
Dar nu toti au reusit. Iar in ajutorul meu, pentru a sustine ceea ce sustin in tot ceea ce promitem noi, pe ideea ca vom si face, vine dintr-o strofa a lui Eminescu: “Noi amandoi avem acelasi dascal….”

O. Andronic: Domnule Paunescu, cateva chestiuni legate de optiuni.
Optiunile sunt foarte importante pentru electorat. Oamenii doresc sa stie cu cine au de a face si care sunt optiunile celor pe care-i vor alege.
Probleme foarte importante in ultima vreme au fost acelea ale disputei dintre chiriasi si proprietari. Dvs. de ce parte sunteti?

A. Paunescu: Noi suntem de partea proprietatii, dar nu in detrimentul celor saraci.
Si credem ca rascolirea cicatricelor nu inseamna rezolvarea bolii.
Nu putem nedreptati majoritatea chiriasilor de dragul unor drepturi de proprietate pentru cei care le-au pierdut si va fac precizarea ca eu insumi sunt in aceasta situatie.
Mie mi s-a luat de doua ori in viata, o data mi s-a confiscat partea de avere de la Barca, apoi partea de la Breaza, ceea ce facusem impreuna cu tata, si n-am ce face.
Nu vreau o lege pentru asta care sa rascoleasca toata tara romaneasca.

O. Andronic: Ca ziarist ati fost interesat de continutul articolelor din noul Cod Penal. Credeti ca formularea care a fost adoptata de Parlament pentru Art. 205 si 206 este convenabila, suficienta ?

A. Paunescu: Da, cred ca e mai buna decat cele vechi si cred ca, in general, decat sa spargem oglinzile in care ne vedem cat suntem de hidosi in viata, mai bine ne-am transforma, sa fim mai putini hidosi.
Eu stiu ca sunt si ziaristi care reprezinta interese de clan, de partid, pentru ca sunt fenomene naturale si nu trebuie inasprite pedepsele atunci cand cea mai aspra pedeapsa pentru un ziarist este atunci cand ziarul lui nu mai e citit.

O. Andronic: S-au votat recent si articolele privitoare la sanctionarea homosexualitatii. Dvs. ne-ati reprezentat timp de patru ani la Parlamentul European, la Strasbourg.
Credeti ca minoritatile sexuale trebuie tratate in spirit mai “european”?

A. Paunescu: Eu personal cred in toleranta in toate privintele, dar nu pot sa duc toleranta pana acolo, incat sa facem un pas in directia amoralitatii.
Dar eu cred ca Biserica Ortodoxa-Romana are dreptate in protestul impotriva lasitatii unora dintre oamenii Puterii de la Bucuresti care s-au angajat sa rezolve o chestie care nu este rezolvabila.
Nu cred ca putem condamna dublu pe niste oameni nefericiti, dar nici nu putem transforma natiunea romana intr-o natiune de … putregai.
Eu cred ca pe mine personal m-ar fi putut gasi mai pregatit cu o solutie medicala.

O. Andronic: Pe dvs. va obsedeaza incetineala cu privire la aderarea la N.A.T.O. ?

A. Paunescu: in primul rand ca eu nu as vrea ca noi sa intram intr-un lagar militar, as fi vrut pentru tara mea situatia si regimul Elvetiei.
Pornind de la experienta luptei pentru o situatie noua a muntilor Carpati - ii scriam lui Nicolae Ceausescu ca visez Elvetia Romana in Carpati.
Elvetia si sub aspect politic ar fi fost o varianta buna. Dar lucrurile acestea nu depind de noi, ci de situatia din jurul nostru, din mai multe rele noi am considerat ca trebuie sa alegem pe cele mai putin rele: N.A.T.O.
Asta cu conditia sa nu fim penibili.
Sa nu oferim fara a ni se oferi in schimb.
Eu am vorbit foarte aspru despre faptul ca la semnarea Tratatului dintre Romania si Ungaria, Ungaria a intrat in N.A.T.O., iar noi am intrat in portbagajul generalului Lebed.
Noi nu trebuie sa fim captivii unui singur orizont, dar graba cu care am pus noi umarul pentru ca sa stea Ungaria pe umerii nostri si sa intre in N.A.T.O. mi se pare inacceptabila.
Noi trebuia si trebuie, in continuare, sa facem eforturi pentru raporturi bune cu Ungaria, pentru un tratat de buna colaborare cu Ungaria, chiar de fraternitate, dar nu in detrimentul dreptului nostru istoric de a fi prezenti in lume si in Europa, acolo unde ne e locul si nu ca popor de oameni rai.

O. Andronic: Sa presupunem o varianta (pe care vi-o doresc) ca dvs. veti fi viitorul presedinte al Romaniei.
Pe cine ati prefera sa numiti ca prim-ministru si pe cine ministru al culturii?

A. Paunescu: Eu nu stiu daca presedintele are dreptul sa numeasca.
Trebuie sa ne ghidam dupa Constitutie.
Eu as putea lucra cu orice om, care are bunavointa de a asculta de rezultatele scrutinului si care va rezolva cate ceva in acest post, poate cel mai important.
Nu am nici o preferinta, este pur si simplu o situatie cu care m-am mai intalnit: sa lucrez cu oameni cu care n-am avut niciodata compatibilitati.
La cultura - sa fie Ioan Alexandru.

O. Andronic: Sunt cunoscute legaturile dvs. stranse cu unii dintre membrii fostului CPEx.
Cum veti proceda, in calitate de presedinte, ati purcede la gratierea celor care se mai afla inca… ?

A. Paunescu: Eu sper ca presedintele care se afla inca in exercitiu, sa mai faca dansul niste gesturi si sa-i mai scoata din teroarea vinovatiei nedovedite. Pentru a putea incepe constructia de la o baza incolo.
De exemplu, pe Stefan Andrei il consider cel mai bun ministru de externe care a existat si un om de o mare calitate, pe vremea cand nu aveau voie sa ma vada nici rudele, el oprea masina in fata casei mele o data pe saptamana si spunea: am venit sa se stie ca sunt alaturi de tine. Acum este bolnav si ma doare acest lucru.
Fac tot ce pot ca el sa arate istoria asa cum a fost ea.

O. Andronic: in calitate de presedinte l-ati invita oficial in tara pe fostul rege Mihai?

A. Paunescu: Da, cum sa nu !?
Stiti ce, numai barbatii slabi isi pun nevasta sub lacat.
Ce am eu de impartit cu Regele Mihai?
Eu am vorbit despre regi, in cartile mele cand nu era voie sa se vorbeasca si ceream dreptate pentru ce au facut ei. Unii dintre ei au fost mari regi si mari constructori de tara, altii au fost mai slabi.

O. Andronic: Veti fi de acord ca portretul dvs. sa fie arborat in institutii oficiale?

A. Paunescu: Numai daca simt oamenii nevoia. Si asa eu sunt atat de cunoscut, incat nu mai este nevoie de tablouri.

O. Andronic: Cateva chestiuni scurte, personale. Cum stati cu sanatatea?

A. Paunescu: Binisor.
Ca dovada ca pot munci, pot parcurge drumuri prin tara, intr-o perioada de 60 de ore in care nu am dormit si am facut sapte spectacole in timpul asta.
Deci sanatatea se vede in practica. Sigur ca tensiunea mea este mai mare uneori.
Sigur ca ar trebui sa mai slabesc putin, dar nu prea am timp sa ma ocup de mine.

O. Andronic: Avem o intrebare care nu se mai potriveste: care este after-shave-ul dvs. preferat?

A. Paunescu: Sigur ca daca nu ma barbieresc nu inseamna ca nu am un after-shave preferat pe care, in mod vicios, il miros.

O. Andronic: Cine se ocupa de finantele gospodariei in “guvernul” Paunescu?

A. Paunescu: Sotia mea.
Este o femeie exceptionala care, din pacate, acum cand aveam mai mare nevoie de ea, a suferit o operatie chirurgicala.
Si Andrei, in care am o incredere desavarsita.

O. Andronic: La ce sunteti mai sensibil, la adulatie sau la critica?

A. Paunescu: Le simt cand sunt nedrepte. Dar nu am trait prea mult in adulatie. Din 1984-85 incoace am avut mereu dovezi ca mi se iau tot felul de lucruri.

O. Andronic: De ce va temeti mai mult, de prieteni sau de dusmani?

A. Paunescu: Eu n-am sa fiu paradoxal, ma tem de prosti inarmati si de trasnet.

O. Andronic: Care este floarea preferata?

A. Paunescu: Nu trandafirul.

O. Andronic: Cat costa un litru de tuica?

A. Paunescu: Sa stiti ca viciul asta nu l-am avut.
Am si fumat.
Va dati seama cata forta morala am, daca in 1970, cand fumam cate 80 de tigari pe zi, dintr-o data am spus ca ma las de fumat si m-am lasat.
Nu stiu cat este un litru de tuica.

O. Andronic: Ce fel de sentiment este recunostinta, dupa dvs. ?

A. Paunescu: Am publicat la “Romania Literara” piesa “Viteazul” si am tinut minte o replica pe care o si folosesc adesea “Povara recunostintei este mai grea decat povara urii!”
Eu insumi nu cred ca sunt asa.
De exemplu, ce sa zic eu de faptul ca se face abstractie, de ani si ani de zile, de acest fenomen national care este Cenaclul “Totusi, iubirea”. Televiziunile, toate, considera ca trebuie sa luam produse de afara, clipuri facute de niste oameni care produc in serie, in loc sa se implice alaturi de mine intr-un fenomen absolut unic.
Care a dat scenei nationale cateva sute de artisti.
Si atunci nu este ingrozitor sa traiesti ca intr-un exil!?
Vedeti, acolo, in filmul cu Transnistria, erau niste oameni desculti.
Ne spusesera sa nu vorbim despre Romania cand am ajuns acolo.
Dar ei i-au spus lui Grigore: “Domnule Grigore, rugati-l pe dl Paunescu sa ne cante si noua: “Treceti batalioane romane Carpatii!”
Vreau sa va spun ca, dupa trei zile, toti cei care au cantat atunci au murit.
Si toti vorbesc despre razboiul din Transnistria, numai ca eu, la initiativa mea am fost acolo si fata de ceea ce mi s-a intamplat sunt fericit ca am putut ajunge acasa.
Dar as vrea sa spun ca nu putem face nimic daca nu ne implicam pana la capat.

O. Andronic: Domnule senator, au venit astazi peste 120 de intrebari din partea telespectatorilor rugandu-va sa raspundeti la ele. in cele zece minute pe care le avem la dispozitie nu vom putea decat sa alegem cateva.

A. Paunescu: As dori ca intrebarile la care nu pot raspunde acum, sa le preiau si sa dau raspunsurile in ziarul “Vremea”.

O. Andronic: Cu mare placere.
As incepe cu o chestiune semnificativa, este o intrebare in versuri pe care o adreseaza dl Tudor Zidaru din Dragasani. “Domnule senator, natiunea se trezeste la al saraciei glas/Prin bilant se ingrozeste vazand ce i-a mai ramas/speranta e inca vie, dar ogoru-i nearat/ vom alege drum spre bine/avand sufletul curat”.
Daca aveti sufletul curat, raspundeti-ne prin versuri, cum veti ajuta natiunea romana sa treaca peste acest impas?

A. Paunescu: imi pare rau ca trebuie sa citez un lucru pe care deja l-am scris. “Exista o cale si sta in puterile tale/tara fara hoti, tara pentru toti.”

O. Andronic: Octavian Bazil din Bucuresti. “Daca, campania electorala a fost facuta pana acum sub egida Cenaclului “Totusi iubirea!”, de ce nu a folosit acei protagonisti din acea vreme pentru aceasta propaganda? Nu cumva este denigrat de acestia?”

A. Paunescu: Da. Si denigrat, si uitat.
Cum mi-as permite eu sa iau pe unii dintre fostii mei colegi lasand diverse partide fara imnuri electorale?
Unele imnuri sunt chiar ale mele.

O. Andronic: Ganea Iordache din Bucuresti “Precizati clar si pe intelesul tuturor atitudinea personala si linia partidului fata de religie si de biserica? Nu credeti ca excesul de piosenie afisat cu atata insistenta de catre anumiti candidati la magistratura suprema si de catre alti lideri politici a ajuns deja de domeniul hilarului? Vezi recentul clip in care dl Adrian Nastase si sotia canta impreuna in corul unei biserici la margine de Bucuresti. Nu cumva asemenea spectacole, cu iz de tamaie ascund mai degraba un machiavelic “Scopul scuza mijloacele”? Dumnezeu daca nu exista, el trebuie inventat pentru tinerea in frau a maselor imbecile !?”

A. Paunescu: Buna intrebare. O intrebare care isi contine raspunsul: tot ce este facut fara suport real in sufletul celor care practica respectiva iconografie cu mainile sau cu ochii este inadmisibil. Eu cred ca totusi, noi, socialistii romani, avem un Dumnezeu.

O. Andronic: Dorina Niculescu din Bucuresti. “Daca veti fi ales presedinte, v-as ruga sa nu abandonati totusi, poezia. Ar fi o tradare”. Este, de fapt un indemn. Liviu Calinescu din Bucuresti, “Daca va deveni presedinte si sub conducerea dumnealui ar izbucni o a doua Revolutie, ar fi de acord cu inabusirea in sange a revoltei, cu cedarea puterii fara varsare de sange sau ar adresa indemnuri ca “iubiti-va pe tunuri” ?

A. Paunescu: intrebare interesanta. Nu cred ca inabusirea unei miscari populare in sange este o solutie, asa cum nu cred ca este o solutie sa se ajunga la o miscare populara. Ar trebui rezolvate cauzele.

O. Andronic: Teodora Jercea din Bucuresti: “De cate ori am ocazia sa va privesc in emisiuni televizate, imi pun intrebarea cum un om asa superior ca intelect, care scrie asemenea poezii, poate sa arate asa de preistoric si sa mai aiba pretentia sa ne reprezinte tara in lume?”

A. Paunescu: Doamna, daca dvs. credeti ca arat preistoric numai pentru ca am par mai mult pe fata, ar trebui sa imi produceti dovada ca dvs. nu aveti deloc.

O. Andronic: Petre U. din Bucuresti: “in procesul prezumtivei sale alegeri ca primul barbat al tarii, pe care resort conteaza cel mai mult: pe nostalgia unei parti a oamenilor dupa epoca de aur sau pe deziluzia si lehamitea aproape generalizate fata de actualul regim?”

A. Paunescu: Contez pe sinteza valorilor si pe nevoia unei convergente a valorilor din perioada de dinainte de ‘90 si din perioada de dupa ‘90. Ce a fost bun atunci si ce este bun acum. Nu putem trai, noi, care ne-am obisnuit intr-un climat in care statul s-a implicat sa plateasca anumite gratuitati, nu putem trai sub santajul si sub specula unui capitalism salbatic fara finalitate. Dar nu putem trai fara competitie.

O. Andronic: Dragos Hrancu, pustiul de 12 ani: “in ipoteza in care dl Paunescu ar castiga cursa prezidentiala, ar putea sa mute capitala Romaniei de la Bucuresti la Sarmisegetuza pentru a fi mai aproape de intrarea in Europa?”

A. Paunescu: Nu cred ca ar fi o prioritate mutarea Capitalei. Singura prioritate, dar nu se poate rezolva, ar fi mutarea Romaniei.

O. Andronic: Arnold Weisenberg din Bucuresti va intreaba “daca ati fi de acord ca pe soclul din Piata Romana sa se ridice o statuie in memoria zecilor de mii de tarani si intelectuali omorati de comunisti la construirea canalului Bucuresti-Marea Neagra?”

A. Paunescu: Nu numai celor omorati de comunisti, ci in amintirea tuturor celor omorati nedrept. Ar trebui ridicata o statuie a recunostintei si a smereniei. Mai sunt si inainte de existenta acestor crime si dupa, sunt crime care ar trebui, cumva, iertate intr-un moment.

O. Andronic: Marcel Barascu din Bucuresti: “Ce poate sa faca dl Paunescu impreuna cu partidul sau ca romanii sa aiba apa, caldura, lumina si paine?”

A. Paunescu: Trebuie puse lucrurile in ordine. Trebuie sa producem bunuri materiale, daca nu vom avea ce vinde si vinde la pretul la care mintea noastra sa fie reprezentata corect in ceea ce facem, ne vom intoarce inapoi in evul mediu.

O. Andronic: Maria Zasturca din Bucuresti. “Daca domnul Paunescu, in perioada cand se ocupa de Cenaclul “Flacara”, primea dispozitie sa promoveze si talente din randul minoritatilor sau daca o facea pentru ca asa simtea dumnealui, pentru o convietuire pasnica?”

A. Paunescu: Nu am avut nici un fel de indicatie pentru nimic. Nici pentru ce sa promovez, nici pentru ce sa nu.

O. Andronic: Domnul Draganescu Gheorghe din Bucuresti. “Carte stiti cat toti alesii/munti de tomuri recitati/v-am alege pe vecie presedinte/ Presedinte al poeziei romanesti.”

A. Paunescu: Daca ar fi un concurs de poezie, probabil ca mi-ar spune cineva, domne, du-te si candideaza la presedintia Romaniei.

O. Andronic: Dl Covaciu Dan intreaba “De ce v-ati lasat barba?”

A. Paunescu: Mi-am lasat barba intr-un moment cand am fost foarte singur si….

O. Andronic: Dl Mihaila Aurelian “daca mai stie vreun presedinte cu barba”.

A. Paunescu: Mai gasim daca este cazul. Nu inteleg de ce se impiedica atatia oameni de barba mea?!

O. Andronic: Daca, “candidatul a colaborat cu vechea Securitate”?

A. Paunescu: in sensul ca ma urmarea.

O. Andronic: “Daca, prin absurd, Ceausescu ar candida, ar avea curajul sa il infrunte?” - dl Valeriu Mangu, revista V.I.P.

A. Paunescu: Am fost acuzat ca il concurez si cand nu candidam eu. N-as avea de ales. Alergam si castiga cel mai bun.

O. Andronic: O ultima intrebare: dl Draganteanu Iulian: “Excluzandu-se pe dumnealui, pe cine ar vedea presedinte in urmatorii patru ani, indiferent daca acesta candideaza sau nu?”

A. Paunescu: Nu am nici o putere de premonitie in privinta aceasta, as dori ca presedintele ales sa fie cel pe care poporul roman il poate desemna, sa creeze starea de spirit care sa ne scoata din dezastru si sa ne dea suveranitate, paine, cultura.

O. Andronic: Pe care din autorii acestei intrebari ati hotarat sa ii premiati?

A. Paunescu: Nu m-am gandit. Dar cred ca dl. Ganea Iordache din Bucuresti.

O. Andronic: Va multumesc pentru prezenta si multumim si invitatilor dvs. pentru prezenta in studio.


Sursa: Octavian Andronic 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu