RELATIILE

Cât de rapizi suntem în a ne forma o opinie despre o persoană, în a ajunge la o
concluzie despre ea.
Este satisfăcător pentru mintea egotică să eticheteze o altă fiinţă umană, să le dea lor o
identitate conceptuală, să pronunţe judecăţi stricte despre ea.
***
Fiecare fiinţă umană a fost condiţionată să gândească şi să se comporte în anumite
moduri – condiţionată genetic precum şi prin experienţele din copilărie şi prin mediul cultural.
***
Aceasta nu este cine sunt ei, ci cine par a fi. ***
Când pronunţi o judecată referitoare la cineva, tu confunzi aceste paternuri
condiţionate ale minţii cu cine sunt ei.
***
A face aceasta este în sine un patern profund inconştient şi condiţionat. Tu le dai lor o
identitate conceptuală, şi această falsă identitate devine o închisoare nu doar pentru acea
persoană, ci şi pentru tine însuţi.
A lăsa deoparte judecăţile nu înseamnă ca tu nu vezi ceea ce ei fac.
Înseamnă că tu recunoşti comportamentul lor ca pe o formă de condiţionare, şi îl vezi
şi îl accepţi că atare. Tu nu construieşti o identitate a persoanei pornind de la acest
comportament.
***
Aceasta te eliberează pe tine şi pe cealaltă persoană de identificarea cu condiţionarea,
cu forma, cu mintea.
Atunci egoul tău nu mai conduce relaţiile tale.

Atâta timp cât egoul îţi conduce viaţa, cea mai mare parte a gândurilor, a emoţiilor şi a
acţiunilor tale se nasc din dorinţă şi frică.
***
Atunci în aceste relaţii tu fie vei vrea, fie te vei teme de ceva din partea
celeilalte persoane.
Ceea ce vrei de la ei poate fi plăcere sau câştig material, recunoaştere, lăudă sau
atenţie sau o întărire a simţului de sine prin comparaţie şi prin stabilirea faptului că tu eşti, ai
sau ştii mai mult decât ei.
Frica ta este că poate fi invers şi ei îţi pot diminua simţul de sine în vreun fel.
***
Când tu faci din momentul prezent punctul focar al atenţiei tale - în loc de a-l folosi ca
mijloc pentru a atinge un scop – tu treci dincolo de ego şi dincolo de compulsiunea
inconştientă de a folosi oamenii ca mijloace pentru a atinge un scop, scopul fiind înălţarea de
sine în detrimentul celorlalţi.
***
Atunci când tu acorzi întreaga ta atenţie oricărei persoane cu care interacţionezi, tu
scoţi trecutul şi viitorul în afara relaţiei, exceptând cazul unor chestiuni practice.
***
Atunci când eşti total prezent cu oricine te întâlneşti, tu părăseşti identitatea
conceptuala pe care tu ai creat-o pentru ei – interpretarea ta despre cine sunt ei şi ce au făcut
ei în trecut – şi eşti capabil să interacţionezi fără mişcările egotice ale dorinţei şi fricii.
***
Atenţia, liniştea vigilentă este cheia! Ce minunat este să mergi dincolo de a vrea şi a te teme
în relaţiile tale.
Iubirea nu vrea şi nu se teme de nimic!

***
Dacă trecutul ei ar fi fost trecutul tău, durerea ei - durerea ta, nivelul ei de conştiinţă –
nivelul tău de conştiinţă, tu ai fi gândit şi acţionat exact aşa cum ea a făcut-o.
***
Cu această înţelegere vine iertarea, compasiunea, pacea.
Egoului nu îi place să audă aceasta, pentru că dacă el nu mai poate fi reactiv şi
justificativ îşi pierde puterea.
***
Când tu primeşti pe oricine vine în spaţiul lui Acum că pe un oaspete nobil, atunci
când permiţi fiecărei persoane să fie aşa cum este, ei încep să se schimbe.
***
Ca să cunoşti o altă fiinţă umană în esenţa ei, nu ai nevoie să cunoşti nimic despre ea –
trecutul ei, istoria ei, povestea ei. Noi confundăm „a cunoaşte despre” cu o cunoaştere mai
profundă care este nonconceptuală.
„A cunoaşte despre” şi „a cunoaşte” sunt modalităţi total diferite.
***
Una este interesată de formă, cealaltă de ceea ce este fără formă. Una operează prin
gândire, cealaltă prin tăcere. „A şti despre” este util pentru scopuri practice. Pe acel nivel, noi
nu putem face fără ea. Când este modalitatea predominantă în relaţii, oricum, ea devine foarte
li-mitatoare, chiar distructivă.
Gândurile şi conceptele crează o barieră artificială, o separare între fiinţele umane.
*** Interacţiunile tale nu mai sunt atunci înrădăcinate în Fiinţă, ci
devin bazate pe minte. Fără barierele conceptuale, iubirea este în mod
natural prezentă în toate interacţiunile umane.
*** Cele mai multe interacţiuni umane se limitează la un schimb de
cuvinte – tărâmul gândirii.

Este esenţial să aducem ceva li-nişte, mai ales în
relaţiile foarte apropiate. Nici o relaţie nu poate reuşi fără simţul spatiozităţii care vine odată
cu liniştea. Meditaţi sau petreceţi momente tăcute împreună în natură.
***
Când mergeţi să vă plimbaţi sau staţi în maşină sau acasă, deveniţi confortabili cu a fi
în tăcere împreună. Tăcerea nu poate şi nu este nevoie să fie creată. Doar fiţi
receptivi la acea tăcere care este deja acolo, dar este de obicei ascunsă de zgomotul mental.
Dacă spaţioasa tăcere lipseşte, relaţia va fi dominată de către minte şi poate fi uşor
copleşită de pro-bleme şi conflicte. Dacă tăcerea este acolo, ea poate conţine orice.
***
Adevărata ascultare este o altă cale de a aduce tăcerea în relaţie. Când asculţi pe
cineva cu adevărat, dimensiunea tăcerii creşte şi devine o parte esenţială a relaţiei.
Dar adevărata ascultare este o abilitate rară. De obicei cea mai
mare parte a atenţiei unei persoane este acaparată de către propria gândire.
Cel mult, ei vă evaluează cuvintele sau pregătesc următorul lucru de spus. Sau ei nu
ascultă deloc, fiind pierduţi în propriile gânduri.
***

Adevărata ascultare merge mult dincolo de percepţia auditoriului. Ea este apariţia unei
atenţii alerte, un spaţiu al prezenţei în care cuvintele sunt receptate.
Cuvintele acum devin secundare. Ele pot fi semnificative sau lipsite de sens. Dar mult
mai important decât ceea ce ascultaţi este actul ascultării în sine, spaţiul prezenţei conştiente
care creşte atunci pe măsură ce ascultaţi.
***
Spaţiul este un câmp unificator de conştientă în care voi întâlniţi cealaltă persoană fără
barierele separatoare create de gândirea conceptualizantă. Şi acum cealaltă persoană nu mai
este „altul”. În acel spaţiu, voi sunteţi conectaţi împreună ca o singură conştienţă, o singură
conştiinţă.
***
Tu experimentezi frecvent o dramă repetitivă în relaţiile tale apropiate. Neânţelegerile
relativ nesemnificative adesea declanşează argumentări violente şi dureri emoţionale.
La bază stau paternurile egotice principale: nevoia de a avea dreptate, şi, desigur, ca
altcineva să greşească, aceasta este să spunem identificarea cu poziţiile mentale.
***
Acolo este desigur şi nevoia egoului de a fi periodic în conflict cu ceva sau cineva
pentru a-şi întări simţul separării între mine şi celălalt, fără de care el nu poate supravieţui.
Pe lângă aceasta, acolo este durerea emoţională acumulată din trecut pe care tu şi
fiecare fiinţă umană o cară, atât din trecutul personal cât şi din du-rerea colectivă a umanităţii
care merge mult, mult timp în urmă.
Acest corp durere este un câmp energetic înăuntrul tău care periodic te copleşeşte
pentru că are nevoie să experimenteze mai multă durere emoţională pentru a se hrăni şi a se
reumple.
***
El va încerca să îţi controleze gândirea şi să o facă profund negativă. El
iubeşte gândurile tale negative atâta vreme cât el rezonează cu fiecare frecvenţă şi astfel se
poate hrăni din ele. El va provoca de asemenea reacţii emoţionale negative în oamenii
apropiaţi, în special în partenerul tău, pentru a se hrăni din drama ce urmează şi din durerea
emoţională.
***

Cum te poţi elibera de această identificare inconştientă cu durerea care produce atâta
suferinţă în viaţă?
Devin-o con-ştient de ea. Realizează că tu nu eşti aceasta şi recunoaşte-o pentru ceea
ce este, durere trecută. Observ-o cum se petrece în partenerul tău şi în tine.
***
Când identificarea ta inconştientă cu ea este ruptă, când eşti capabil să o observi în
tine, atunci tu nu o mai hrăneşti şi ea îşi va pierde gradat energia.
***
Interacţiunea umană poate fii un iad. Sau ea poate fi o mare practică spi-rituală!
***
Când te uiţi la o altă fiinţă umană şi simţi o mare iubire pentru ea sau când contemplii
frumuseţea în natură şi ceva din tine răspunde profund la ea, închide ochii pentru un moment
şi simte esenţa acelei iubiri sau a acelei frumuseţi în interiorul tău, inseparabilă de cine eşti tu,
de adevărata ta natură.
Forma exterioară este o reflexie temporară a ceea ce eşti tu în interior, în esenţa ta.
***
De aceea iubirea şi frumuseţea nu te pot părăsi niciodată, chiar dacă toate formele
exterioare o vor face.

Care este relaţia ta cu lumea obiectelor, cu nenumăratele lucruri care te înconjoară şi
pe care le manevrezi zilnic.
Scaunul pe care stai, stiloul, maşina, ceaşca. Sunt ele pentru tine pur şi simplu nişte
mijloace pentru a atinge un scop sau ocazional tu le recunoşti existenţa, fiinţarea lor, nu
contează cât de fugar, observându-le şi acordându-le atenţia ta.
***
Când te ataşezi de obiecte, când le foloseşti pentru aţi spori valoarea în proprii tăi ochi
şi în ochii celorlalţi, grija ta pentru obiecte poate foarte uşor să îţi acapareze întreaga viaţă.
***
Când există o identificare de sine cu lucrurile, tu nu le apreciezi pentru ceea ce sunt
pentru că tu te cauţi pe tine în ele. Când apreciezi un obiect pentru ceea ce ele este, când îi
recunoşti existenţa fără o proiecţie mentală, nu poţi să nu simţi recunoştinţa pentru existenţa
lui.
Tu poţi de asemenea să simţi că nu este chiar neanimat, ci că doar apare aşa simţurilor.
***
Fizicienii vor confirma că la nivel molecular, este într-adevăr, un câmp energetic
vibratil. Prin aprecierea impersonală a tărâmului lucrurilor, lumea din jurul tău va începe să
prindă viaţă pentru tine în moduri pe care nu le poţi înţelege cu mintea.
***
Oricând întâlneşti orice persoane, nu contează cât de pe scurt, le recunoşti existenţa
dăruindu-le întreaga ta atenţie sau îi reduci la nişte mijloace pentru atingerea unor scopuri, o
simplă funcţie său rol.
***
Care este calitatea relaţiei tale cu casierul de la supermarket, cu cel din parcare, cu
mecanicul, cu clientul? Un moment de atenţie este suficient. Când te uiţi la ei sau când îi
asculţi, acolo este o linişte alertă. Poate că doar două sau trei secunde. Poate mai mult.
***

Aceasta este suficient pentru că ceva mult mai real decât rolurile pe care noi le jucăm
de obicei şi cu care ne identificăm să iasă la suprafaţă.
Toate rolurile sunt parte a conştiinţei condiţionate care este mintea umană. Aceea care
iese la iveală prin actul atenţiei este conştiinţa necondiţionată – cine eşti tu în esenţă
dedesuptul numelui şi formei tale?
Tu nu mai pui în scenă un scenariu... Tu devii real! Când
acea dimensiune iese la iveală din tine, ea o scoate la iveală şi pe cea din cealaltă persoană.
***
La modul fundamental, desigur, nu există un altul şi tu te întâlneşti pe tine însuşi
întotdeauna.