Cristofor---- Magul din Carpati----ep.2

Simt că tâmplele îmi zvâcnesc. Mă sufoc. Am nevoie de aer. Ies în ploaie.

Merg cam de vreo oră .Sunt ud până la piele, însă asta mă face să mă simt viu. în jurul meu sunt oameni. Văd oameni, trişti, grăbiţi, bucuroşi, zâmbitori. îmi vine să ţip:

- Idioţilor, voi ştiţi că eu o să mor! Sub o umbrelă doi tineri se sărută. Merg la ei şi îi întreb:

- Voi ştiţi că o să muriţi?

Amândoi se uită perplecşi, apoi se îndepărtează în grabă.

Privesc în vitrinele magazinelor. Văd costume de marcă, cu preţul cărora ai putea hrăni o familie câteva luni. Cândva mă mândream cu ele. Acum mă uit ca şi când ar aparţine altei lumi. în reflexia geamului îmi văd chipul. Palid, alb, dar totuşi încă distins. Sub ochii mei albaştri, mândria mea, se ivesc cearcăne negre, cearcăne ce prevestesc parcă întâl­nirea mea cu lumea spectrelor.

Mă întorc cu spatele la vitrină şi mă uit la forfota străzii. Este seara, dar parcă oraşul se animă din ce în ce mai mult. Văd feţe, măşti, imagini ale trăirilor. Nimeni nu este ceea ce vrea să pară. Sunt într-un oraş animat de fantome, oraşul iluziilor, oraşul morţii, oraşul luminilor şi al umbrelor. Mă apucă un hohot de râs. Trecătorii se întorc curioşi.

- E beat! Se aude o voce. -Lăsaţi-1!

Sunt beat! Beat de fericire că voi muri! M-am îmbătat cu dulcele nectar al puterii, al banilor, al dorinţelor şi viselor împlinite şi acum trebuie să mă trezesc. Şi nu vreau. Aş vrea să rămân în dulcea mea ameţeală. Să mă simt toropit în braţele izbânzii.

îi urăsc pe toţi. Mi-i închipui la mine la birou rugându-mă să îi ajut în plasări avantajoase. îi văd cum se târăsc în faţa mea implorându-mă să le înmulţesc banii, să îi fac fericiţi. Sunt o fiară. Simt mirosul banilor aşa cum un animal simte mirosul sângelui. Tot ce ating se transformă în profit. Şi ei vin la mine asemeni unei haite de hiene să culeagă resturile unei mese copioase. Şi eu le arunc ciosvârte, iar ei hămesiţi le apucă, mulţumindu-mi şi slăvindu-mă. Da, asta sunt eu, sunt un zeu al tranzacţiilor bursiere, un demiurg născut pentru a face bani, speculaţii, stăpânul absolut al Fortunei.

Mă gândesc că decât o sută de ani cioară, mai bine 33 vultur! Da, dar de ce nu 60? Sau 70? Da 70 ar fi mai corect. Ar fi mai aproape de realitate. Aş putea avea copii şi deci ar avea cine să se bucure de Danaide. îmi vine să plâng numai când îi pronunţ numele. Dar dacă copii mei ar face glume pe seama ei, după ce eu nu voi mai fi? Şi apoi de ce să fac copii? Ca tu mare Dumnezeu să le hotărăşti moartea? Ca să ai satisfacţia că tu ai reuşit să distrugi şi ceea ce eu am creat pe pământ. Deci tot tu ai fi cel care câştigă, iar eu din ipoteticul meu loc din ceruri, ar trebui să mă uit cum tu, în milostenia ta, dai în bobi şi hotărăşti, că azi cel ce îmi poartă numele trebuie să moară într-un acci­dent de maşină. Iar eu, impasibil, ar trebui să fiu de acord cu tine, că de, tu eşti Creatorul cerului şi al pământului. Ar trebui să accept ca tu să decizi ce vei face cu creaţia mea, cu viaţa pe care eu am zămislit-o, spre a ţi-o da ţie ca tu să dispui de ea. Niciodată! Niciodată nu îţi voi da această satisfacţie! Ia-mi viaţa mea, deşi nu eu am cerut să mă nasc, ci părinţii mei au hotărât asta, deci eu lor le aparţin, dar niciodată tu nu vei avea posibilitatea să ucizi ceea ce eu am creat. Acest cerc vicios în care familia mea se învârte de generaţii, se va încheia cu mine. Şi de ce? Pentru că eu am hotărât asta. Eu am decis, şi sunt curios să văd cum o să mă obligi să nu o fac. Aş fi interesat să văd ce vei face în faţa unui boicot planetar. Dacă toţi s-ar hotărî să nu mai dea viaţă, tu ce ai face? Pe cine ai mai coor­dona? Viaţa cui ai decide-o? Aş vrea să te văd plictisit, singur, supărat, că jocul tău preferat, omenirea, nu mai există, şi că tu nu ai cum să te împotriveşti acestui sfârşit.

Ridic privirea înspre cer. Văd stelele strălucind şi mă întreb dacă ele există cu adevărat sau sunt şi ele rodul minţii noastre. La câţiva metri în faţa mea văd o firmă luminoasă.

Sahira-Clarvăzătoare, program non-stop, sunaţi la a doua sonerie pe stânga. Mă decid brusc şi apăs butonul. Urc scările. La capătul lor mă aşteaptă o femeie tânără, frumoasă, machiată strident şi îmbrăcată în haine arabe.

Mă aşez în faţa ei, la o măsuţă scundă. îi urmăresc ochii. Cunosc această privire. Este privirea mea, este privirea evaluatorului, a călăului care îşi cântăreşte victima. Ridic cu o mişcare ce se vrea accidentală mâneca pardesiului. îi urmăresc mişcarea globilor oculari în timp ce citeşte Patek Phillipe. Deci zarurile au fost aruncate! Mă uit în jos la apa ce se scurge de pe hainele mele şi se impregnează în mocheta ei. îmi trece prin cap că aceasta va fi singura mărturie că eu am fost aici.

- în ce doriţi să vă ghicesc?

- în ce mi s-ar potrivi mai bine.

- Preferaţi cărţile?

- Orice.

- Tariful meu este de 200 de euro.

- Sunt de acord.

Mă uit la ea. începe să îmi vorbească de deziluzii din dragoste, de viitor, de afaceri care merg bine, care îmi vor aduce profit, de copii care urmează să vină, de o viitoare schimbare de domiciliu, de o nouă maşină, de excursii şi de cunoştinţe noi şi importante. Pe măsură ce o aprob, văd cum începe să fie ea însăşi captivată de relatare. Probabil îşi închipuie că a început chiar să capete puteri suprana­turale. Din inflexiunile vocii ei simt cum se admiră singură, cum începe să construiască un întreg eşafodaj , cum ima­ginaţia i-o ia razna. Eşti în plasa mea drăguţo! Mă gândesc dacă să o mai las sau să o opresc. Decid pentru a doua variantă, măcar voi savura şi mai intens momentul.

- Cam asta ar fi tot!

- Chiar tot?

- Da cărţile s-au închis. Dar dacă mai veniţi în altă zi...

Deci asta era, sunt micul tău gândăcel, pe care crezi că l-ai prins în pânza ta. Scot banii din portofel. Mă uit în ochii ei căprui pentru a le vedea scânteia, acea scânteie care se aprinde în ochii celor care venerează banul, atunci când vin în contact cu acesta. Da, este acolo. Văd, simt, cum pipăie aproape invizibil, bancnotele. îi simt vibraţia. Cât m-am hrănit cu această energie, energia vindecătoare a banului, energia dătătoare de putere, de stimă, de adoraţie. Trag aer în piept spre a începe să-i spun ce mincinoasă este, ce farsoare, însă mă opresc brusc. De ce să o opresc tocmai eu? De ce să nu o las în dulcea ei lume imaginară? Poate va ajunge mare, poate va avea propria ei emisiune, poate va avea fani şi atunci de ce să fiu tocmai eu cel ce se pune înaintea fericirii ei. Slăvit fie banul şi toată prostimea! Fii fericită împărăteasă a iluziilor într-o lume de orbi!

Sunt din nou pe canapeau mea. De fapt pe canapeaua lui Dumnezeu, căci eu doar a trebuit să muncesc ca să mi-o permit, şi de fapt ea nu îmi aparţine, ci am închiriat-o pentru toată perioada vieţii. Din păcate deşi am plătit acelaşi preţ ca toţi ceilalţi, eu o voi folosi mult mai puţin. Poate ar fi trebuit să îmi faci rabat. Discount pentai cei care vor muri înainte de 40 de ani, mega-discount pentru cei care vor da colţul înainte de 35, super, mega-discount... Danaide... dragostea mea.

Mă hotărăsc să deschid internetul. Tastez cuvântul magic, cuvântul prin care ţi se suprimă toate speranţele, prin care viitorul tău se reduce la luni, prin care renunţi benevol la tot ceea ce posezi sau poţi poseda. Cuvântul descoperit pentru a ucide visele... SIDA. 25700000 de poziţii. Râd în hohote. Nu cred că voi reuşi să trăiesc pentru a le parcurge pe toate. îmi imaginez cum poliţiştii sparg uşa şi îmi găsesc cadavrul, după luni de când nu am mai dat nici un semn de  viaţă. Sunt un corp aflat în descompunere, cu capul căzut lângă tastatura calculatorului.

- Săracul! Mai avea de parcurs doar un milion de site-uri şi ar fi dat peste medicamentul cel nou.

Somn nu îmi este aşa că mă hotărăsc să parcurg totuşi câteva poziţii.