MAGUL DIN CARPATI EP 15

Trebuie să recunosc că face masaj profesionist. Simt cum îmi lucrează fiecare muşchi în parte, cum urmăreşte curbura coloanei, cum îmi trage fiecare os. Mă simt atât de bine, încât aş vrea să continue la nesfârşit.

După masaj sunt înfăşurat într-un alt cearceaf şi dus în cameră printr-o ieşire laterală a sălii, care ne face să ajun­gem într-un hol şi apoi direct în sala de la intrare.

Mă aşez pe pat şi adorm instantaneu. Visez că sunt pe o câmpie cu flori. Sunt fericit, râd. în depărtare tata îmi face semn cu mâna.

Mă trezesc brusc. Oare de câţi ani nu mi-am mai visat tatăl? Am şi uitat cum arăta.

Descopăr aşezate pe marginea patului un costum şi o pereche de pantofi, asemănători cu ai lui Cristofor, însă de culoare albă. Mă hotărăsc să mă îmbrac cu ele. Poate aşa o fi obiceiul casei.

 Intru în bibliotecă unde îl găsesc pe Cristofor citind, îmi este ruşine, să îi spun că mor de foame, dar nu este nevoie, căci mi-o ia înainte:

-    Bănuiesc că îţi este foame.

-    Mda, îngân eu.

Mă duc în sala de mese unde Yidam îşi face apariţia cu o carafă mare cu suc verde şi o farfurie cu orez , legume şi brânză tofu. Mi-este atât de foame încât le devorez. Nu pot spune că mă omor după aşa ceva, însă măcar au gust. Mai puţin sucul, care aduce cu spanac stors, din care iau două înghiţituri şi apoi îl las.

Mă întorc din nou în bibliotecă. Cristofor mă aşteaptă, încerc să îmi exprim aprecierea la adresa lui Yidam, cău­tând cuvinte de laudă, însă nu încep bine, că acesta intră pe uşă aducându-mi sucul.

- îmi pare bine că ţi-a plăcut SPA-ul nostru, zice Cris­tofor zâmbind. De altfel ai să continui aşa cam încă două săptămâni.

Nu pot spune că nu mă bucur. Dacă o să am parte de un asemenea răsfăţ timp de două săptămâni, atunci am să îi iert luna de chin.

Stau liniştit în jilţul din laboratorul lui Cristofor. Acesta se învârte de colo colo, căutând ceva.într-un târziu găseşte pe unul din rafturi, o cutiuţă din metal, pe care o deschide şi scoate din ea un şnur cu un medalion rotund, pe care mi-1 întinde. îl apuc şi mă uit la el. Este de fapt un disc de metal, perfect rotund, care este format dintr-o reţea de cercuri, care la rândul lor se între­pătrund, formând un fel de flori a căror petale se unesc.

- Astăzi a fost ultima zi de tratament cu apă, spune Cristofor.

Nu mă pot stăpâni şi scot un oftat. Au trecut deja două săptămâni? A fost atât de bine! Mă simt ca un nou născut. Sunt destins, liniştit, viaţa este aşa de frumoasă! Ce curios, am uitat să mai trag liniuţe pentru a contabiliza zilele.

- Am să te rog să porţi tot timpul acest medalion, continuă el. Reprezintă Floarea Vieţii. Are legătură şi cu MerKaBa.

- Ce înseamnă MerKaBa? întreb eu nedumerit.

- MerKaBa este un câmp de energie cristalină, care este alcătuit din tipare specifice geometriei sacre, cu ajutorul cărora se aliniază laolaltă mintea, corpul şi inima. MerKaBa vine din vechiul Egipt şi înseamnă Mer-lumină, Ka-spirit, Ba-corp. Spiritul şi corpul înconjurate de anumite câmpuri rotative de lumină, adică cercuri în cercuri, spirale de energie, foarte asemănătoare cu cele ale ADN-ului, pot face ca entitatea să treacă dintr-o dimensiune în alta. Cu ajutorul ei, poţi transcende timpul şi spaţiul.

- Adică poţi vizita alte planete?

-    Cu siguranţă. Iar cei de pe alte planete cu ajutorul acestui câmp ne pot vizita pe noi.

-    îţi spun cu mâna pe inimă, mă reped eu, că ăsta este unul din lucrurile de care sunt convins. Ştiu sigur că există viaţă pe alte planete. Este o tâmpenie să crezi că suntem singuri în imensitatea asta de univers. Am chiar convinge­rea că exista dovezi, însă acestea sunt foarte bine ascunse. De ce, nu ştiu.

Cristofor se uită lung la mine, după care continuă:

-    Timp de secole omenirea a fost ţinută în întuneric. Gândeşte-te doar câţi au murit spunând că pământul este rotund. Dintotdeauna au existat capete luminate care au dosit sau trunchiat adevărul. De ce? Din simplu motiv că este mai uşor să conduci o masă de oameni, cu cunoştinţe limitate, decât persoane libere şi informate. Sigur că din când în când s-au mai aflat diverse lucruri, a mai transpirat câte o informaţie, însă cele reale au fost repede combătute iar cele nereale au fost susţinute ca fiind adevărate. Aşa se procedează şi în prezent, însă acum oamenii fiind mai evoluaţi, mai inteligenţi şi având acces la informaţii, au început să filtreze cu ajutorul raţiunii, ceea ce face ca adevărul să fie mult mai greu de ascuns.

-    Ce este geometria sacră, întreb eu.

-    Geometria sacră reprezintă forma pe care o creează un anumit tip de frecvenţă. Altfel spus, forma este un rezultat direct al formei. Materia întreagă există datorită faptului că energia acestei materii este menţinută într-o anumită stare, ca substanţă a vibraţiei. Este baza creaţiei, este baza armoniei.

-    Deci şi noi suntem făcuţi cu ajutorul geometriei sacre? întreb eu.

-    Da, şi nu numai, căci creaţia există şi se prezintă ca tipare energetice de forme de undă, care se aliniază faţă de anumite forme directoare, predefinite. Astfel se explică de ce tonurile Creaţiei se propagă peste tot, prin diverse medii din univers, determinând astfel manifestări predictibile. repetabile, care sunt reacţii faţă de aceste tonuri. Aceste manifestări se pot vedea sub forma sistemelor stelare, a planetelor, atomilor, celulelor şi cuantelor. Tonuri multiple se manifestă simultan, ca nişte corzi armonice ale informa­ţiei, determinând energia să se combine în diverse tipare ale dimensionalităţii.

-     Adică cum?

-     De exemplu, vibraţiile care determina siliciul din crusta Pământului şi carbonul din corpul nostru se aliniază unor tipare directoare tetraedrice. Folosind singurele cuvinte pe care le aveau la dispoziţie în vremea lor, înţelepţii din ve­chime au prezentat toate acestea astfel: „La început, a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. La început, el a fost cu Dumnezeu; toate lucru­rile s-au făcut prin El şi fără El nimic nu s-a făcut din câte s-au făcut. în El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor".

-     Deci omul a fost creat prin puterea cuvântului? Întreb eu.

-     Da, însă şi cu ajutorul elementelor şi a Duhului Sfânt. La toate acestea s-au adăugat conexiunile energetice. Trebuie să înţelegi că la început a fost intenţia, ideea creaţiei, apoi s-a stabilit tiparul. Toate tiparele Creaţiei tridimen­sionale, inclusiv forma umană, sunt constituite din legături energetice. Aceste legături energetice la rândul lor pot avea cinci forme. Fiecare tipar în parte rezultă dintr-una din cele cinci forme simple sau dintr-o combinaţie a lor.

- Şi ştie cineva aceste lucruri? Pot fi demonstrate?

- Da, îmi răspunde Cristofor. Timp de secole, aceste cinci forme au constituit un subiect de cercetare şi de dezbateri. Unele religii s-au dezvoltat având ca bază infor­maţiile despre aceste forme; şcolile misterelor s-au dedicat păstrării acestor informaţii pentru a fi utilizate de genera­ţiile următoare. Ştiinţa alchimiei, care a fost, adesea, asociată cu transformarea plumbului în aur, are rădăcini în studiul asupra acestor forme. Alchimiştii erau mai puţin preocupaţi să obţină metalele concrete, ci, mai degrabă, de transfor­marea pe care metalele o suportau atunci când treceau de la o formă de manifestare la alta. Modelele fundamentale, care sunt, literalmente, codurile geometrice ale Creaţiei, sunt cunoscute astăzi, drept solide platonice şi descriu, fizic, volumele cuprinse de aceste modele.

- Platonice vine de la Platon?

- Da, termenul „platonic" face referire la omul de ştiinţă şi filozoful Platon şi la una dintre cele mai cunoscute lu­crări ale sale, Timaeus. în această lucrare, Platon, foloseşte ca instrument metafora, pentru a descrie o cosmologie universală, bazată pe anumite tipare interconectate ale geometriei. Totuşi, se pare că aceste tipare au fost cunoscute cu mult înainte de Platon, după cum o arată vestigiile arheologice ale formelor rezultate din. aceste tipare, care pot fi văzute în Muzeul din Cairo, din Egipt. în casetele de sticlă se află, executate cu fineţe, modele ce datează de acum 3.000 de ani, modele ale formelor despre care se vorbeşte în Timaeus. Şi mai vechi decât aceste forme sunt cele păstrate la Ashmolean Museum din Oxford, Anglia, despre care se estimează că au fost asamblate cu aproxi­mativ 1000 de ani înainte de vremea lui Platon. Deşi nu sunt tot atât de fin lucrate ca formele egiptene, aceste modele reprezintă, într-un mod foarte evident, indicii despre cunoaşterea naturii fundamentale, geometrice, a „cărămi­zilor" Creaţiei.

- Şi ce înseamnă solid platonic? întreb eu curios.

- Un solid platonic poate fi definit drept suprafeţele ce conturează un volum foarte special, perfect închis. Toate dimensiunile ce definesc porţiuni ale acestui volum sunt egale, fiind, de asemenea, egale, valorile tuturor unghiu­rilor interioare ce definesc colţurile. Din punct de vedere conceptual, se poate considera că un astfel de solid constă dintr-o singură celulă elementară a formei, care se repetă, prin celule adiacente, egale, până ce ajunge din nou în contact cu celula iniţială. Toate unghiurile formate prin alipirea celulelor elementare sunt egale, ca şi dimensiunile tuturor laturilor celulei. în prezent, se cunosc cinci solide platonice regulate. Ele sunt de diverse complexităţi, iar complexitatea lor este dată de numărul de feţe. Avem astfel: tetraedru, care are 4 feţe, 6 muchii şi 4 colţuri; hexaedru adică cub, cu 6 feţe, 12 muchii şi 8 colţuri; octaedru - 8 feţe, 12 muchii şi 6 colţuri; dodecaedru - 12 feţe, 30 muchii şi 20 colţuri şi icosaedru cu 20 feţe, 30 muchii şi 12 colţuri.

Cam asta înseamnă geometrie sacră. Mă uit la meda­lionul din palma mea. Este atât de simplu şi plăcut, încât mă întreb la ce bun atâta teorie, când de fapt totul se reduce la câteva cercuri întrepătrunse.

-    Revenind la medalionul pe care ţi l-am dat, te rog să nu îl scoţi de la gât. După cum spuneam prin MerKaBa, putem călători în alte dimensiuni, putem accesa portaluri sau câmpuri energetice.

-    Poate mă trezesc pe Marte, glumesc eu. Culmea ar fi să mă îndrăgostesc de vreo marţiană!

Cristofor zâmbeşte. Nu ştiu de ce, dar mi se pare îngândurat.

- în genere, adaugă el, dacă vreodată vei avea nevoie de ajutor, nu ezita să mă chemi. Eu te pot ajuta doar dacă vrei tu, spuse el subliniind tu-ul.

îl văd tare îngândurat, şi acest lucru mă intrigă.

- Azi ne vom despărţi, spuse el. Sper ca atunci când ne vom revedea să fie cu bine!

Din tonul lui înţeleg că unul din noi pleacă, şi cum sunt sigur că eu nu sunt acela, îl întreb:

- Pleci undeva?

- într-un fel. De fapt nu plec ci voi rămâne într-o altă realitate.

Ca de obicei nu înţeleg nimic şi plec bulversat la mine în cameră. Mă aşez în pat şi mă gândesc la cele discutate.

Ce frumos ar fi dacă ar fi adevărat. Din păcate nimeni nu poate demonstra aceste lucruri! Ele pot fi invenţii deli­rante, ale unor minţi schizofrenice! Nimeni şi nimic nu te poate convinge, decât dacă trăieşti tu sau vezi tu, dacă ai propria experienţă. Este ca şi cu friptul! Degeaba îţi spun toţi că frige. Până nu o păţeşti nu crezi. Ce mi se pare ciudat este faptul că simt cumva în interiorul meu că există un dram de adevăr.

Adorm strângând în mână medalionul de la gât.

Deschid ochii şi constat că este întuneric beznă. O durere ascuţită îmi sfâşie sternul. Este ca» şi cum cineva îmi înfige un pumnal şi îl răsuceşte. îmi dau lacrimile, încerc să ating locul, însă nu mai apuc, căci sunt smuls din pat. Văd cum mii de fire colorate, unele mai subţiri, altele mai groase îmi ies din trup. Din sternul meu pleacă ceva ce seamănă cu o funie, cu ajutorul căreia sunt tras în sus. Ţip, însă nu îmi aud vocea. O panică imensă mă cuprinde şi leşin. Nu ştiu cât am stat aşa însă când îmi revin îmi dau seama că sunt cu faţa în jos, în ceva ce se simte a fi nisip. Sternul încă mă doare, dar senzaţia nu mai este aşa de acută.

Ridic capul şi văd nisipul violet. Mă uit împrejur. Totul în jurul meu este violet! Cred că de la durere, receptorii mei vizuali nu mai recepţionează bine culorile. Dar unde mă aflu? îmi vine în minte că m-au aruncat din casă, undeva pe o plajă. Mă întorc şi rămân mut de uimire. în faţa mea se deschide o mirifică mare violet, ale cărei unduiri uşoare, aruncă când şi când reflexe argintii. Pe bolta cerească, de un alb-violet, strălucesc mândri, doi aştri. Mă simt tras din nou, însă de data aceasta durerea nu mai este atât de amplă.

Mă trezesc aşezat pe un fotoliu, în centrul unei săli, foarte asemănătoare unui amfiteatru. în spatele meu, se află o masă de sticlă, lungă, cu douăsprezece scaune înalte, din acelaşi material, dispuse pe una din laturi. Fotoliile din amfiteatru, ca de altfel şi cel pe care stau eu, sunt de cu­loare albă. Să tot fie vreo sută de locuri. Dar de ce nu este nimeni? Mă uit în sus, căutând să aflu sursa acestei lumini uşor violet, dar nu văd decât o cupolă de sticlă, de un alb opac. Se aude un sunet foarte asemănător unui gong şi uşa din lateral se deschide. Prin ea încep să intre în tăcere nişte fiinţe ciudate, alb-lăptos, cu formă umanoidă, însă cu extre­mităţi anormal de lungi şi subţiri. Ochii sunt mari şi negri, iar capul uşor trapezoidal este susţinut de un gât subţire, uşor disproporţionat faţă de corp, dar delicat. Sunt lipsiţi complet de orice fel de păr şi arată ca şi când ar fi dezbră­caţi. Interesant este faptul că nu par a avea sexe diferite.

Ţip şi vreau să mă ridic de pe scaun, însă nu reuşesc să mă mişc. îmi este frică!

După ce sala s-a umplut, se aude iarăşi un gong. De data asta se deschide uşa din spatele mesei şi prin ea apar alte douăsprezece asemenea fiinţe care se aşază.