în a treia zi însă, nu reuşesc să mai înghit nici măcar prânzul. Mâncarea îmi pare din ce în ce mai fadă şi mai scârboasă. Cred că ăştia vor să mă ucidă prin infometare! Numai la imaginea mentală a orezului fiert, simt cum stomacul meu se revoltă. îmi doresc din suflet o friptură în sânge cu cartofi copţi sau măcar o porţie de file de somon sau un sufleu. Simt că mi se umple gura de apă. Scap eu de aici!
Sunt în a şaptea zi de chin. Nu îmi vine să mă dau jos din pat. în viaţa mea nu am dormit mai prost. Toată noaptea am visat ceva, însă nu mai ţin minte ce. Ştiu doar că nu mi-a plăcut, iar dovada era sudoarea rece şi urât mirosi¬toare care mă acoperea.
Gândul la aceiaşi monotonie zilnică mă face să devin apatic. Simt că am slăbit, îmi dau seama după haine. Din păcate în hardughia asta de casă nu am văzut nici o oglindă şi deci nu ştiu cum arăt. Exerciţiile fizice, deşi sunt de nivelul unui copil de grădiniţă mi se par din ce în ce mai anevoioase. Nu mai am vlagă şi nici chef să fac ceva. Barba mi-a crescut şi nici nu am cum să o dau jos, dat fiind că nu posed oglindă şi nici spumă de ras.
Mă simt mizerabil, neîngrijit. Sunt atât de irascibil încât am ajuns să nu mai suport prezenţa chelului. Mă enervează şi Cristofor cu aerul lui de imfatuat şi lipsa sa de comu¬nicare, ca şi cum vezi Doamne, el este superior şi nu se coboară într-atât încât să stea de vorbă cu orice pigmeu!
Sunt prins într-o capcană! Mă năpădeşte o senzaţie de panică. Sunt singur, nimeni nu mă iubeşte, toţi mă tole¬rează, dar nimeni nu ţine cu adevărat la mine.
Mă hotărăsc să îmi scot iubita din dulap. O scot din sul şi o întind cu grijă pe pat. Iubita mea... îi mângâi uşor cu buricele degetelor curbura şoldurilor. închid ochii şi îmi imaginez cum părul ei mătăsos, biciuit de vânt îmi atinge faţa. Pierd noţiunea timpului, chiar aţipesc, când scârţâitul uşii mă trezeşte. Ridic capul puţin, însă suficient pentru a
vedea silueta lui Cristofor ce se distinge în prag. Mă trântesc la loc.
- Mi-am făcut griji că nu ai coborât la micul dejun.
De ce dracu să cobor? Ca să mă ignori? Să te simţi bine? Să râzi pe înfundate şi tu şi chelul tău idiot?
- Nu m-am simţit în stare! risc eu un răspuns semi-amabil. Şi nici nu am chef!
Mă uit în ochii lui şi văd cum privirea îi coboară pe Danaide. Văd o umbră întunecându-le strălucirea. Să fie gelozie?
- Ce lucrare interesantă! zise el apropiindu-se.
încerc să o acopăr cu braţul. Nu vreau să o murdărească cu privirea.
- Dacă vrei Yidam ţi-o poate pune pe şasiu, pentru a nu se deteriora. Fiind pe perete, vei putea să o admiri în voie. Este foarte priceput. De altfel el întreţine toate lucrările mele, zise el uitându-se în ochii mei.
- Mda, îngân eu grăbit, încercând să caut argumente pentru a mă eschiva. Nu îmi vine nimic în minte şi de aceea adaug:
- Este o idee.
- Te aştept la masă, zise Cristofor şi ieşi în grabă.
îmi strâng iubita şi o bag la loc în dulap. Ce urât sună! Să îţi bagi iubita în dulap! Da, dar este singurul loc care îmi conferă un minim de intimitate. Acolo sunt doar lucrurile mele şi deci nu are nimeni ce căuta.
Cobor în sala de mese şi mă aşez la masă fără prea multă tragere de inimă.
Intră chelul cu gheridonul. Simt că îmi vine să vomit. Mă uit la Cristofor şi simt nevoia să îi trag un pumn în faţă. Cât de idiot trebuie să fi fost atunci când am acceptat să vin aici! Cred că a fost la înţelegere cu Julie. Poate fac amândoi parte dintr-o sectă şi s-au hotărât să mă omoare.
Primesc aceeaşi mâncare scârboasă, care constă în fructe tăiate, însă refuz; cu greu, abia reuşesc să iau o gură de ceai. Mă cuprinde un tremur ciudat şi mă ridic de la masă.
- Mă duc în cameră. Nu vreau să fiu deranjat, spun eu pe un ton răstit. Măcar să mor în linişte, fără să vă văd. adaug eu în şoaptă, mai mult pentru mine.
Mă trântesc pe pat şi plâng. Simt cum o ură imensă îmi umple sufletul. Vă urăsc pe toţi, pe Dumnezeu, pe voi oamenii; urăsc chiar şi planeta aceasta de doi bani, pe care ne petrecem sejurul vieţii. Aş vrea să muriţi cu toţii şi să rămân doar eu! Cum ar fi Doamne dacă tu ai muri şi eu aş rămâne? Ţi-ar plăcea? Să văd atunci ce ai mai face, cum te-ai mai distra ştiind că tu stai cu sabia lui Damocles deasupra capului, iar eu sunt cel care hotărăsc când o să cadă.
Privirea îmi cade pe peretele din dreapta patului şi simt instant, cum mă inundă o sudoare rece. Danaide, frumoasa mea se află aşezată acolo într-o ramă impozantă, foarte asemănătoare cu cea de acasă.
Să vă ia dracu! Mi-aţi pângărit iubirea' Aţi atins-o! Aţi violat-o!
Sar din pat şi dau jos tabloul. Mă uit cum este prinsă în şasiu. Caut cusururi, însă nu găsesc. Este pusă perfect, nu am ce zice! O agăţ la loc, dau să mă aşez pe pat ca să o privesc, când uşa camerei se deschide şi îşi face apariţia Cristofor.
- Sper că eşti mulţumit! în caz că nu, Yidam îţi stă la dispoziţie pentru a rectifica orice crezi de cuviinţă.
Dau a lehamite din mână şi mă trântesc la loc pe pat. Sper să înţeleagă că nu am chef de discuţii.
Cristofor se îndreaptă către tablou, se opreşte în faţa lui şi descrie cu mâna ceva ce seamănă cu un arc de cerc. îl mai priveşte odată şi iese îngândurat din cameră.
Ce dracu a mai fost şi asta? Nu vreau să îmi imaginez nimic şi de aceea mă hotărăsc să mă culc. Poate aşa voi uita de propria-mi nefericire.
Astăzi se împlinesc patru săptămâni de când am început acest supliciu. Noroc că mi-a venit ideea să trag cu creionul, pe o foaie de hârtie câte o linie pentru fiecare zi petrecută aici, căci altfel aş fi pierdut noţiunea timpului. Am douăzeci şi opt de linii, deci mă aflu în seara ultimei zile de chin. Oare? Cine ştie ce îmi mai rezervă călăii mei!
De vreo săptămână am început să mă simt mai bine. M-am hotărât să nu mai refuz mâncarea. O îngurgitez cu forţa, însă nu mă mai face să vomit.
De fapt cred că nici stomacul meu nu mai poate voma. Trei săptămâni am scos din mine pe toate părţile, tot ce se putea scoate. Ajunsesem că de-abia mă târâm de la baie până în pat şi invers. Până şi torţionarilor mei li s-a făcut milă şi au hotărât să îmi aducă mâncarea la pat.
Nu ştiu când adorm, însă mă trezesc scăldat în razele unui soare destul de puternic pentru un sfârşit de aprilie. Mă simt mai bine, parcă mai plin de speranţă. Sau poate este doar o părere? Decid să fac un duş şi să cobor.
în sala de masă, Cristofor, deloc surprins de apariţia mea, mă întâmpină zâmbitor. îngân ceva ce se vroia a fi un bună dimineaţa şi mă trântesc în scaun.
Parcă te văd mai bine dispus astăzi, aud din gura lui şi mă întreb cât tupeu îi trebuie unui om pentru a se com¬porta aşa.
- Da, am dormit ceva mai bine, răspund eu fără prea mare tragere de inimă, gândindu-mă că acum va trebui să fac şi conversaţie, însă situaţia este salvată de apariţia lui Yidam, care intră ca de obicei împingând gheridonul.
îmi aşază în faţă o cană cu ceai de culoare galbenă şi o farfurie cu două tartine din pâine neagră unse cu miere.
Mă reped şi muşc dintr-o felie. Gustul aromat îmi învăluie simţurile. în timp ce înghit bucăţica simt cum tot corpul îmi este străbătut de un curent plăcut. Miere, nectarul zeilor, gustul divin al nemuririi, nici nu ştiam că poţi fi atât de bună! Mănânc şi restul. în viaţa mea nu m-am simţit mai bine. Este ca şi cum între miere şi coipul meu ar exista o legătură tainică, pe care abia acum am conştientizat-o. O simt cum îmi intră în sânge, cum îmi unge încheieturile, o simt ca şi cum ar fi elixirul fermecat, balsamul veşniciei, care odată cu ingerarea lui mă face să întineresc. Faţa mi se destinde. Cred că sunt fericit! Parcă nici Cristofor nu mai este atât de antipatic.
- Ce program avem astăzi? întreb eu, în speranţa că voi reuşi să aflu ce mă mai aşteaptă.
- Dacă ai terminat masa vom merge la mine în labo¬rator şi vom sta de vorbă. De altfel, dacă vrei, ceaiul îl poţi bea acolo.
încuviinţez bucuros şi mă ridic. Cristofor iese şi o ia în sus, pe scările din partea stângă. Ajungem într-un coridor aproape identic cu cel din dreapta casei, cu singura deose¬bire că aici nu se află nici un obiect de artă ci numai aceleaşi impresionante vitralii cu scene mitologice şi animale fantastice.
Intrăm pe uşa din capătul culoarului şi dăm într-un alt holişor mic şi întunecos. în faţa noastră se află o uşă masivă din lemn negru, în mijlocul căreia se găseşte cap hidos de gorgonă ce ţine ochii închişi. De jur împrejurul ei, simbolurile zodiacale şi sistemul solar, adaugă un plus de originalitate. Nu apuc să văd ce se află în partea laterală a acestora, deoarece Cristofor deschide uşa apăsând capul.
Simt cum un curent rece îmi trece pe şira spinării, căci odată cu deschiderea uşii, gorgona a deschis ochii, însă îmi dau seama aproape imediat că a fost doar o senzaţie de moment, deoarece realizez că totul este acţionat de un mecanism dibaci.
Intrăm într-o încăpere mare, luminoasă, de aproximativ o sută de metri pătraţi. Pardoseala este din aceeaşi piatră ca şi la mine în cameră. De jur împrejur stau rafturi pline cu sticle şi borcane multicolore. Toate au etichete. încerc să citesc. Melilotus Officinalis, Galium Verum, Salix Alba, Artemisia Abrotanum... Doamne, sunt zeci, sute de astfel de recipiente. Oare ce o fi în ele? într-un colţ al camerei tronează un imens birou baroc, plin până la refuz cu hârtii şi planşe şi un jilţ sculptat cu motive leonine. în dreptul geamului uriaş, văd un telescop cu obiectivul îndreptat în jos şi o copie identică a jilţului de la birou. în mijlocul camerei se află aşezat un fel de cuptor supradimensionat din br6nz, de formă rotundă, a cărui picioare în formă de labă de leu îl fac parcă şi mai impozant. Pe centrul acestui creuzet gigantic, stă, parcă vrând să păzească taina locului, acelaşi cap de leu ca la intrare.
în stânga uşii, o masă mare, din fier, plină cu retorte, spirtiere şi tevi, în lateralul căreia se află un obiect circular acoperit cu o pânză neagră, stă parcă gata pregătită pentru cine ştie ce experimente. Şi ca o încununare a senzaţiei de mistic pe care o creează spaţiul, tavanul este pictat sub forma hărţii cereşti, cu sute, poate chiar mii de stele.
Nu văd nici o sursă de iluminat. Mă gândesc să întreb, însă nu îndrăznesc deoarece Cristofor trage jilţul din faţa ferestrei şi îmi face semn să mă aşez.
Privesc în ansamblu camera. O simt pozitivă, plăcută, oarecum familiară.
Yidam întră şi îmi aduce ceaiul, punându-1 pe colţul biroului supraaglomerat, după care iese.
După câteva minute penibile de tăcere, timp în care Cristofor cercetează anumite hărţi, decid că este cazul să încep o oarecare discuţie.
- Şi unde ziceaţi că a-ţi dobândit talentul de a trata oamenii?
- Nu ziceam, dar dacă te interesează îţi pot spune.
30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu