SINELE EGOTIC

Mintea caută fără încetare nu numai hrană pentru gânduri; caută să se hrănească pentru
propria-i identitate, sentimentul ei de sine. Astfel se naşte ego-ul care se re-creează pe sine
continuu.
***
Când gândeşti sau vorbeşti despre tine, când spui, „Eu”, la ce te referi de obicei este
„ la mine şi la povestea mea”.
Acesta este „eu-ul” cu tot ceea ce îi place şi nu-i place, cu fricile şi dorinţele lui, „eu-l”
care nu este niciodată satisfăcut pentru multă vreme. El este un sentiment al cine eşti tu
confecţionat de minte, condiţionat de trecut şi care îşi caută realizarea în viitor.
Nu vedeţi că acest”Eu” se modifică, este o formaţiune temporară, ca un val pe
suprafaţa apei?
***
Cine este acesta care vede aceste lucruri? Cine este conştient de fluctuaţiile formei
voastre fizice şi psihice? Eu sunt.
Acesta este Eu-l cel adânc, profund, care nu are nici o legătură cu trecutul şi viitorul.
***
Ce va rămâne din toate fricile şi nevoile asociate cu situaţiile problema-tice de viaţă
care vă acaparează atenţia în fiecare zi? O linie – cam de doi, trei centrimetri lungime,
între ziua naşterii şi cea a morţii pe piatra de mormânt.
Pentru Eu-l egotic, acest lucru este un gând depresiv.
Pentru tine, este eliberator!
***

Când fiecare gând îţi absoarbe atenţia complet, înseamnă că vă identificaţi cu vocea
din capul vostru. Gândul este investit astfel cu un sentiment de sine. Acesta este ego-ul, „eul”
confecţionat de minte. Eu-l confecţionat de minte se simte incomplet şi nesigur.
De aceea temerile şi dorinţele sunt emoţiile sale predominante şi forţele motivatoare.
Când veţi recunoaşte că este o voce în cap care pretinde că este voi înşivă şi nu se
opreşte din vorbit, voi tocmai vă treziţi din identificarea inconştientă cu fluxul gândirii.
Când veţi observa această voce, vă veţi da seama că acea voce nu este cine sunteţi voi
– gânditorul – ci o persoană care este conştientă de acest fenomen.
***
Dacă recunoaşteţi că voi sunteţi conştiinţa din spatele vocii aceasta este libertatea.
***
Sinele egotic este mereu în căutare. Caută mai mult din asta sau alta ca să-şi adauge la
sine, ca să se simtă cât mai complet.
De aceea el se preocupă aşa de mult de viitor.
***
Ori de câte ori deveniţi conştient că „trăiţi în viitor”, aţi păşit deja în afara acelui tipar
al minţii egotice, şi simultan apare posibilitatea de a alege să acordaţi toată atenţia
momentului prezent.
***
Şi acodând toată atenţia voastră acestui moment, în viaţa voastră pătrunde o inteligenţă
cu mult mai mare decât mintea egotică.
***

Când trăiţi prin intermediul ego-ului, totdeauna reduceţi momentul prezent la un
mijloc de a atinge un scop. Trăiţi pentru viitor, şi când vă atingeţi scopurile, nu vă satisfac,
sau nu pentru mult timp.
***
Dar când acordaţi mai multă atenţie la ceea ce faceţi decât la rezultatele viitoare pe
care doriţi să le obţineţi, întrerupeţi condiţionarea veche egotică.
Ceea ce faceţi devine nu numai mai eficient dar infinit mai satisfăcătoare şi mai
plină de bucurie.
***
Aproape fiecare egou conţine cel puţin un element din ceea ce am numi „identitate de
victimă”. Unii oameni se imaginează pe sine atât de puternic ca victime încât această imagine
de victimă este în centrul egoului lor. Resentimentele şi tristeţile
fac parte din sentimentul lor de sine.
***
Chiar dacă tristeţile voastre sunt complet „justificate” v-aţi construit o identitate care
seamănă mai mult cu o închisoare ale cărei gratii sunt formate din forme gând.
Vedeţi ce vă faceţi singuri. Sau mai degrabă, ce vă face mintea voastră. Simţiţi
ataşamentul emoţional pe care îl aveţi cu povestea voastră de victimă şi deveniţi conştient de
pornirea de a gândi sau vcorbi despre aceasta.
Fiţi acolo ca prezenţa unui martor a stării voastre interioare. Nu trebuie să faceţi
numic. Odată cu această conştiinţă vine şi transformarea şi libertatea.
***

Faptul că ne plângem şi că reacţionăm sunt tipare mentale predilecte prin care egoul
capătă forţă. Pentru mulţi oameni, o mare parte a activităţii lor mentalemoţionale
constă în a se plânge şi a reacţiona înpotriva unui lucru sau altul.
Făcând acest lucru, voi hotărâţi că alţii sau o altă situaţie este „incorectă” şi ceea ce
faceţi voi este „corect”. Considerându-vă
„corect” vă simţiţi superior, şi pentru că vă simţiţi superiori , vă întăriţi simţământul de sine.
În realitate, desigur, vă întăriţi numai iluzia egou-lui.
***
Puteţi observa aceste tipare în voi şi recunoaşteţi vocea care este nemulţumită/care se
plânge ce sunt ele cu adevărat?
***
Simţul egotic de sine are nevoie de conflict pentru că sentimentul său de identitate
separată se întăreşte în lupta împotriva unuia sau altuia, şi demonstrând că acesta sunt „eu” iar
acesta nu sunt „eu”.
***
Nu rareori, triburi, naţiuni, şi religii au un sentiment de identitate colectiva întărit doar
având duşmani. Cine ar fi „credinciosul” dacă nu ar exista „necredinciosul” ?
***
În felul vostru de a vă purta cu oamenii, puteţi detecta sentimente subtile fie de
superioritate fie de inferioritate faţă de ei? Atunci înseamnă că vă priviţi ego-ul, care trăieşte
prin comparaţie.
***
Învidia este un produs al ego-ului, care se simte diminuat dacă altcuiva i se întâmplă
ceva bun, sau cineva are mai mult, ştie mai mult sau poate face ceva mai mult ca voi.
Identitatea ego-ului depinde de comparaţii şi se hrăneşte cu mai mult. Se va agăţa de
orice. Dacă toate cad, poţi să-ţi întăreşti sensul de sine fictiv prin faptul că te vezi mai
nedreptăţit de viaţă sau mai prost tratat de viaţă decât altcineva. Care sunt poveştile, ficţiunile
din care vou vă extrageţi simţământul vostru de sine.

***
Bine înrădăcinat în chiar structura sinelui egotic este nevoia de a se opune, reziste, şi
exclude pentru a menţine sentimentul separării de care depinde continuarea supravieţuirii sale.
Aşa că este „eu” împotriva „altora”, „noi” împotriva „lor”.
***
Ego-ul trebuie să fie în conflict cu ceva sau cineva. Aceasta explică de ce căutaţi pacea
şi bucuria şi dragostea dar nu le puteţi suporta pentru multă vreme!
Voi spuneţi că doriţi fericirea dar sunteţi dependenţi de nefericirea voastră.
***
Nefericirea voastră apare în cele din urmă nu din situaţiile de viaţă ci din condiţionările
minţii voastre.
***
Purtaţi sentimente de vinovăţie în legătură cu ceva făcut – sau pe care nu aţi reuşit să-l
faceţi – în trecut? Atât este sigur : voi aţi acţionat conform nivelului de conştiinţă sau mai bine
spus de inconştienţă de atunci.
Dacă a-ţi fi fost mai conştienţi aţi fi acţionat diferit.
***
Vinovăţia este o altă încercare a ego-ului de a-şi crea o identitate, un sentiment de sine.
Pentru ego nu are importanţă dacă acel sine este pozitiv sau negativ. Ce ai făcut sau nu ai
reuşit să faci a fost o manifestare a inconştientului – inconştientului uman.
Ego-ul personalizează şi spune, „Eu am făcut asta” şi astfel duceţi cu voi o imagine
mentală despre voi ca „răi”.
***
De-a lungul istoriei oamenii au făcut unii asupra altora nenumărate acte de violenţă,
cruzime, şi acte care au rănit pe cei din jur şi continuă să facă la fel. Sunt toate de condamnat;
sunt toţi vinovaţi?
Sau actele sunt expresii de inconştienţă, un stadiu în evoluţie din care ieşim ?
***

***
Cuvintele lui Isus, „ Iartă-i că nu ştiu ce fac.” Se aplică şi vouă.
***
Dacă vă fixaţi ţeluri egotice cu scopul de vă elibera, exacerbând pe sine sau
sentimentul vostru de importanţă, chiar dacă le realizaţi, ele nu vă vor satisface.
***
Fixaţi-vă ţeluri, dar să ştiţi că sosirea nu este atât de importantă. Când ceva apare din
prezenţă, înseamnă că acest moment nu este un mijloc către un ţel: îndeplinirea lui este
satisfăcătoare în sine în fiecare moment.
Voi nu mai reduceţi pe Acum la a fi un mijloc spre un ţel, care este conştiinţa egotică.
***
„ Nu există sinele egotic, nu există nici o problemă”, a spus un maestru bu-ddist, când
a fost rugat să explice sensul mai adânc al Buddismului.