Natura

Noi depindem de natură nu doar pentru supravieţuirea noastră fizică. Noi avem nevoie
de natură de asemenea pentru a ne arată drumul spre acasă, calea de ieşire din închisoarea
propriilor noastre minţi.
***
Noi ne-am pierdut făcând, gândind, amintindu-ne, anticipând – ne-am pierdut într-un
labirint al complexităţii şi într-o lume a problemelor. Noi am uitat ceea ce pietrele, plantele şi
animalele încă ştiu. Noi am uitat cum să fim – să fim liniştiţi, să fim noi înşine, să fim acolo
unde este viaţa: Aici şi Acum.
***
Oricând îţi îndrepţi atenţia către ceva natural, către ceva care există fără intervenţia
omului, ieşi din închisoarea gândirii conceptualizate şi prin extindere, participi la starea de
conexiune cu Fiinţa în care orice este natural încă există.
***
Să îţi îndrepţi atenţia către o piatră, un copac, sau un animal nu înseamnă să gândeşti
despre el, ci pur şi simplu să îl percepi, să îl îmbrăţişezi în conştientizarea ta.
Ceva din esenţa lor se va transmite apoi către tine. Poţi simţii cât de liniştit este şi
făcând aceasta aceeaşi li-nişte se naşte apoi în tine. Simţi cât de profund se odihneşte în Fiinţă
– complet unit cu ceea ce este şi unde este.
Realizând aceasta, şi tu ajungi într-un loc al odihnei din interiorul tău.
***
Când te plimbi sau te odihneşti în natură, onorează acel tărâm fiind acolo pe deplin. Fii
liniştit. Priveşte. Ascultă.
Vezi cum fiecare animal şi fiecare plantă este în mod complet ea însăşi.
Spre deosebire de oameni, ele nu s-au împărţit în două. Ele nu trăiesc prin intermediul
imaginilor mentale despre ele însele, aşa că nu au nevoie să se îngrijoreze încercând să
protejeze sau să îmbunătăţească acele imagini.
Cerbul este el însuşi. Narcisa este ea însăşi. Toate lucrurile în natură nu sunt numai una cu ele
însele, dar de asemenea sunt una cu totalitatea.
Ele nu s-au desprins din ţesătura întregului revendicând o existenţă separată: „eu” şi
restul universului...
Contemplarea naturii te poate elibera de acel „eu”, marele aducător de probleme.
Îndreaptă-ţi atenţia către sunetele foarte subtile ale naturii – foşnetul frunzelor în bătaia
vântului, stropii de ploaie căzând, zumzetul unei insecte, primul cântec de pasăre în zori.
Abandonează-te complet actului ascultării.
În spatele sunetelor este ceva mai mare: o sacralitate care nu poate fi înţeleasă prin
gândire. ***
Tu nu ţi-ai creat corpul şi nici nu eşti capabil să controlezi funcţiile corpului. O
inteligenţă mai mare decât inteligenţa umană lucrează acolo. Este aceeaşi inteligenţă care
susţine întreaga natură. Nu poţi veni mai aproape de aceea inteligenta altfel decât fiind conştient
de câmpul tău energetic interior – simţind prezenţa vie, animatoare din interiorul
corpului tău.
***
Jucăuşenia şi bucuria unui câine, iubirea lui necondiţionată şi faptul de a fi gata să
celebreze viaţa în orice moment, contrastează adesea puternic cu starea interioară a stăpânului
câinelui – deprimat, anxios, împovărat de probleme, pierdut în gânduri, care nu este prezent în
singurul loc şi timp care există: Aici şi Acum.

Unii se întreabă: trăind cu această persoană, cum reuşeşte câinele să rămână atât de
sănătos, atât de bucuros?
Când percepi natura doar prin minte, prin gândire, nu poţi simţi cât de plină de viaţă şi de
fiinţă este. Tu vezi doar forma şi nu eşti conştient de viaţă dinăuntrul formei – misterul sacru.
***
Gândirea a redus natura la o marfă care să fie folosită în vederea obţinerii unui profit
sau a unei cunoaşteri sau în alte scopuri utilitare. Vechea pădure a devenit cherestea, pasărea
un proiect de cercetare, muntele ceva care să fie săpat sau cucerit.
Când percepi natura, lasă acolo să existe spaţii fără gândire, fără minte. Când
abordezi natura în acest fel, ea va răspunde şi va participa la evoluţia conştiinţei umane şi
planetare.
***
Observă cât de prezentă este o floare, cât de abandonată vieţii.
***
Planta pe care o ai în casa ta – te-ai uitat vreodată cu adevărat la ea? Ai permis acelei
existenţe familiare, dar încă misterioase pe care noi o numim planta să te înveţe secretele ei?
Ai observat cât de profund li-niştită este? Cum este înconjurată de un câmp de
nemişcare?
***
În momentul în care devii conştient de emanaţia de linişte şi pace a unei plante, în acel
moment planta devine profesorul tău.
***
Priveşte un animal, o floare, un copac şi vezi cum se odihnesc în Fiinţă. Este
ea însăşi. Are o enormă demnitate, inocentă şi sfinţenie.
Oricum, pentru ca tu să vezi aceasta, trebuie să mergi dincolo de obiceiul mental de a
denumi şi eticheta.
***

În momentul în care priveşti dincolo de etichetele mentale, simţi acea inefabilă
dimensiune a naturii care nu poate fi înţeleasă prin gândire sau percepută prin simţuri.
Este o armonie, o sacralitate care pătrunde nu doar întreaga natură, dar care este şi în
interiorul tău. ***
Aerul pe care îl respiri este natură, aşa cum este însuşi procesul respiraţiei.
Orienteaza-ţi atenţia către respiraţie şi realizează că nu tu o faci. Este respiraţia naturii.
Dacă ar fi să îţi aminteşti să respiri, ai muri în curând, şi dacă vei încerca să te opreşti
să respiri, natura va triumfa.
***
Te reconectezi cu natura în modul cel mai intim şi puternic devenind con-ştient de
respiraţia ta şi învăţând să îţi menţii atenţia acolo. Acesta este un lucru vindecător şi care îţi dă
o mare putere. ***
El face să apară o schimbare în conştiinţă de la lumea conceptuală a gândurilor către
tărâmul interior al conştiinţei necondiţionate.
***
Ai nevoie de natură ca profesor pentru a te ajuta să te reconectezi cu Fiinţa.
Dar nu numai tu ai nevoie de natură şi ea are nevoie de tine.
Tu nu eşti separat de natură. Noi suntem cu toţii parte a Vieţii Unice care se manifestă
pe sine în forme nenumărate în întregul univers, forme care sunt toate interconectate.
***
Când recunoşti sacralitatea, frumuseţea, incredibila linişte şi demnitate în care o floare
sau un copac există, tu adaugi ceva florii sau copacului.

Prin intermediul recunoaşterii tale, prin conştientizarea ta, natura însăşi ajunge să se
cunoască pe sine. Ajunge să îşi cunoască propria frumuseţe şi sacralitate
prin tine!
***
Un mare spaţiu tăcut ţine toată natura în îmbrăţişarea sa. Şi de asemea te ţine şi pe tine.
***
Doar când eşti tăcut în interior ai acces la tărâmul liniştii pe care pietrele, plantele şi
animalele îl locuiesc.
Doar când mintea ta zgomotoasă se domoleşte te poţi conecta la natură, la un nivel
profund şi să mergi dincolo de simţul se-parării creat de excesivă gândire.
Gândirea este un stadiu în evoluţia vieţii. Natura există în inocenta tăcere care este
premergătoare apariţiei gândurilor. Copacul, floarea, pasărea, stânca nu sunt conştiente de
propria lor frumuseţe şi sacralitate.
***
Când fiinţele umane devin li-niştite, ele trec dincolo de gândire.
Acolo este o altă dimensiune a cunoaşterii, a conştientizării, în tăcerea care există
dincolo de gândire.
***
Natura te poate conduce către linişte. Acesta este darul ei pentru tine.
Când observi şi te uneşti cu natura în acel domeniu al liniştii, acel domeniu devine
pătruns de conştientizarea ta. Acesta este darul tău pentru natură. Prin tine natura
devine con-ştientă de ea însăşi.
Natura te-a aşteptat, aşa cum a fost, pentru milioane de ani.