Oricând eşti capabil de aceasta, priveşte înlăuntrul tău pentru a vedea dacă în mod
inconştient tu creezi un comflict intre înăuntru şi afară, între circumstanţele tale exterioare de
moment – unde eşti, cu cine eşti sau ceea ce faci – şi gândurile şi sentimentele tale.
***
Simţi cât de dureros este ca în interiorul tău să te opui la ceea ce este?
***
Când recunoşti aceasta, realizezi de asemenea că tu eşti acum liber să renunţi la acest conflict
zadarnic, la această stare interioară de război.
***
De câte ori în fiecare zi, dacă ar fi fost să verbalizezi realitatea ta interioară la acel
moment, ar fi trebuit să spui, „Nu vreau să fiu unde sunt?”
Ce se simte când nu vrei să fi unde eşti – într-un blocaj de trafic, la locul tău de muncă,
în aeroport sau cu oamenii cu care eşti?
Este adevărat, desigur, că din anumite locuri este bine să pleci – şi uneori acesta este cel mai
potrivit lucru de făcut pentru tine. În multe cazuri, oricum, a pleca de acolo nu este o opţiune.
În toate acele cazuri, acest „Nu vreau să fiu aici” nu este doar nefolositor, dar şi
disfuncţional de asemenea. El te face pe tine şi pe alţii nefericit.
S-a spus: oriunde te duci, acolo eşti. Cu alte cuvinte: eşti aici. Întotdeauna. Este atât de
greu să accepţi această?
***
Chiar ai nevoie să etichetezi mental, fiecare percepţie şi fiecare experienţă?
Chiar ai nevoie să ai o relaţie reactiva de tipul „îmi place”/”nu îmi place” cu viaţa, prin
aceasta find în conflict aproape continuu cu situaţiile şi cu oamenii?
Sau acesta este doar un obicei mental adânc înrădăcinat care poate fi eliminat?
Nu prin a face ceva, ci permiţând acestui moment să fie aşa cum este.
***
Obişnuitul şi reactivul „nu” întăreşte egoul. „Da” îl slăbeşte.
***
Identitatea ta ca formă, egoul, nu
poate supravieţui capitulării.
***
„Am atâtea de făcut.” Da, dar care este calitatea a ceea ce faci? Mergând cu maşina la servici,
vorbind cu clienţii, lucrând pe computer, calculând comisioane, făcând nunumaratele lucruri
care alcătuiesc viaţa ta de zi cu zi – cât de total prezent eşti în ceea ce faci?
***
Faci aceasta într-o stare de capitulare sau de necapitulare? Aceasta este ceea ce
determina succesul tău în viaţă, nu cât de mult efort faci.
Efortul implică stres şi încordare, având nevoie să atingi un anumit punct din viitor sau
să obţii un anumit rezultat.
Poţi detecta în tine chiar şi cel mai neânsemnat aspect de a nu vrea să faci ceea ce faci?
***
Aceea este o negare a vieţii şi astfel un succes adevărat nu este posibil. Dacă
poţi detecta aceasta în tine, poţi de asemenea să o elimini şi să fii în mod total în ceea ce faci?
***
“Să faci un singur lucru odată.” Acesta este modul în care un maestru zen a definit
esenţa zenului.
A face un singur lucru odată înseamnă a fi total în ceea ce faci, să îi acorzi atenţia ta
completă. *** Aceasta este o acţiune
realizată într-o stare de capitulare – o acţiune încărcată de putere.
***
Acceptarea a ceea ce este te conduce către un nivel mai profund unde starea ta
interioară precum şi simţul de sine nu mai depinde de judecată minţii ca „bine” sau „rău”.
***
Când spui „da” la ceea ce e viaţă este, când accepţi acest moment aşa cum este - poţi
simţi atunci un sentiment al spaţialităţii în interiorul tău care este profund liniştitor.
***
La suprafaţă, poţi încă să fi feri-cit când este soare şi nu atât de fericit când plouă; poţi
fi fericit câştigând un milion de dolari şi nefericit la pierderea tuturor posesiunilor tale.
Dar nici fericirea şi nici nefericirea, oricum, nu vor atinge acea profunzime. Ele sunt
valurile de la suprafaţa Fiinţei tale.
***
Fundalul de pace din interiorul tău rămâne netulburat indiferent de natura condiţiilor
exterioare.
„Da-ul” la ceea ce este, dezvăluie o dimensiune a profunzimii în interiorul tău care nu
depinde nici de condiţiile exterioare şi nici de condiţiile interioare ale gândurilor şi emoţiilor
fluctuante. ***
Capitularea devine cu atât mai uşoară când realizezi natura schimbătoare a tuturor
experienţelor şi că lumea nu îţi poate oferi nimic a cărui valoare să dureze.
***
Atunci tu vei continua să întâlneşti oameni, să fi implicat în experienţe şi activităţi, dar
fără dorinţele şi fricile eului egotic.
Tu nu mai ceri acelei situaţii, persoane, loc, sau eveniment să te satisfacă sau să te facă
fericit. Ele trec, iar naturii imperfecte îi este permis să fie.
***
Şi miracolul este că atunci când tu nu mai plasezi o cerere imposibilă asupra acestora,
fiecare situaţie, persoană, loc sau eveniment devine nu numai satisfăcător dar de asemenea
mai armonios, mai plin de pace.
***
mai armonios, mai plin de pace.
***
Când tu accepţi complet acest moment, când tu nu te mai cerţi cu ceea ce este,
compulsiunea de a gândi cedează şi este înlocuită de o linişte vigilentă.
Tu eşti pe deplin conştient, chiar dacă mintea nu etichetează acest moment în nici un
fel.
***
Această stare de nonrezistenţă interioară te deschide către conştiinţa necondiţionată,
care este infinit mai mare decât mintea umană.
***
Această vastă inteligenţă se poate exprima apoi prin tine şi te poate asista, atât
dinăuntru cât şi din afară. De aceea lăsând deoparte rezistenţă interioară, descoperi
adesea că circumstanţele se schimbă în bine. ***
Spun eu, „Bucura-te de acest moment. Fii fericit?” Nu!
Permite „ceva-ului” acestui moment. Aceasta este suficient.
***
Capitularea este capitularea faţă de acest moment, nu faţă de o poveste prin care tu
interpretezi acest moment şi apoi încerci să te resemnezi în faţa ei.
***
Spre exemplu, ai o dizabilitate şi nu mai poţi merge. Condiţia este aşa cum este. Poate
că mintea ta crează o poveste care spune, „Aceasta este ceea ce viaţa mea a devenit. Am
sfârşit într-un scaun cu rotile. Viaţa m-a pedepsit dur şi nedrept. Nu merit aceasta.”
Poţi accepta existenţa acestui moment şi să nu o confuzi cu o poveste pe care mintea a
creat-o în jurul ei?
***
Capitularea vine când nu mai întrebi, „De ce mi se petrece mie aceasta?” ***
Chiar şi în acele situaţii care par cele mai inaceptabile şi dureroase este ascuns un bine
mai profund, şi în fiecare dezastru este conţinută sămânţa graţiei.
***
De-a lungul istoriei, au fost femei şi bărbaţi care, în faţa unei mari pierderi, boli,
încarcerări sau a morţii iminente, au acceptat ceea ce părea de neacceptat şi aceştia au găsit
„pacea care este dincolo de orice înţelegere”.
***
Acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursă de graţie în această lume.
***
Sunt situaţii în care toate răspunsurile sau explicaţiile eşuează. Viaţa nu mai are sens
deloc.
***
Sau cineva confruntat cu o stare de stres vine la voi pentru a cere ajutor şi nu ştiţi ce
să faceţi sau ce să spuneţi.
Când accepţi pe deplin că nu ştii, renunţi la luptă de a găsi răspunsuri cu mintea
gânditoare limitată şi acela este momentul în care o inteligenţă mai mare poate opera prin tine.
***
Şi chiar gândirea poate beneficia din aceasta, atâta vreme cât acea inteligenţă mai mare
o poate infuza şi inspira. Câteo-dată capitularea înseamnă să renunţi să înţelegi şi să devii
confortabil cu faptul că nu ştii.
***
Cunoşti persoane a căror principală funcţie în viaţă pare a fi să se amărască pe ei înşişi
şi pe ceilalţi, să împrăştie nefericirea?
Iartă-i, pentru că şi ei fac parte din trezirea umanităţii. Rolul pe care ei îl joacă
reprezintă o intensificare a coşmarului conştiinţei egotice, a stării de necapitulare.
Nu este nimic personal în aceasta. Nu aceasta sunt ei.
Capitularea, poate spune cineva, este tranziţia interioară de la resistenţă la acceptare,
de la „nu” la „da”. Când capitulezi, simţul tău de sine se schimbă de la a fi identificat cu o
reacţie sau cu o judecată mentală la a fi identificat cu spaţiul din jurul reacţiei sau judecăţii.
Este o schimbare de la identificarea cu forma – gândul sau emoţia – la a fi şi a
te recunoaşte pe tine, ca ceva ce nu are formă.
***
Indiferent ceeea ce accepţi în mod complet, aceasta te va conduce la pace, inclusiv
acceptarea faptului că nu poţi accepta, că opui rezistenţă!
Lasă Viaţa singură. Las-o să fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu