sâmbătă, 30 aprilie 2011

NEBANUITE SUNT CAILE VIETII

În cartea “Despre sensul piedicilor“, medicul Jaap van de Weg povesteşte o istorioară despre vizita lui la un pacient ce suferise un acces de lumbago.
Ajuns la casa pacientului, nevăzând nicio reacţie după ce a sunat la sonerie, doctorul s-a uitat prin fanta cutiei poştale, şi şi-a văzut pacientul cum se apropie de uşă oftând, îndoit de spate.
În secunda următoare, medicul s-a trezit cu o iritare care nu-i stătea de obicei în fire.
După ce şi-a consultat pacientul, nu a descoperit nimic ameninţător în starea lui. De cele mai multe ori în astfel de situaţii recomanda linişte, fizioterapie, combinate cu medicamentaţie. În acest caz însă, provocat de autocompătimirea bărbatului, starea de supărare a ajuns să-l domine pe doctor, şi, fără să-şi dea seama, s-a trezit spunându-i pacientului:
- Ştiţi ce ar trebui să faceţi? S-o porniţi cu bicicleta către Marsilia, asta ar trebui! Vă garantez că durerea va dispărea până la Maastricht!
La un an jumătate de la această întâmplare, medicul a avut din nou ocazia să-şi întâlnească pacientul la o consultaţie. Acesta îi spuse:
- Doctore, aţi greşit atunci, durerile de spate au dispărut deja la Roermond!
Doctorul a rămas uimit că pacientul i-a urmat ad literram sfatul. A aflat că datorită acelei experienţe acesta a scăpat de durerile de spate insuportabile, a dobândit mai multă încredere în corpul său, despre care avuse sentimentul că-l cam lăsa baltă. Ce să mai vorbim de oamenii şi întâmplările de care a avut parte pe drum.
Oare câte astfel de ocazii de a ne rezolva problemele ni se arată şi nouă dar nu le vedem fiindcă ne apar deghizate sau pentru că suntem prea preocupaţi să ne plângem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu